La Nicula, Mitropolitul Clujului le-a spus politicienilor să termine cu "polemicile sterpe de la televizor"

La Nicula, Mitropolitul Clujului le-a spus politicienilor să termine cu "polemicile sterpe de la televizor"

40.000 de credincioși au mers la Mănăstirea de la Nicula unde s-au închinat la icoana făcătoare de minuni, s-au rugat pentru ei și pentru familiile lor. Maşinile parcate în zona mănăstirii arată că mulţi dintre credincioşi au parcurs sute de kilometru pentru a veni la Nicula, din Bucureşti, Tulcea, Buzău sau Vâlcea.

Ca în fiecare an, la Mănăstirea Nicula zeci de mii de oameni se adună ca la un semn pentru a participa la slujbele speciale care au loc cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii încep să sosească la mănăstire, în număr foarte mare, în jurul datei de 14 august și participa la slujbele speciale pe care călugării le oficiază neîncetat.

Câțiva dintre credincioși participă la un ritual care pentru foarte mulți este de neîțeles și anume înconjurarea micii biserici din lemn din incinta mănăstirii pe coate și în genunchi. Cei care fac în acest mod penitență spun că le sunt ascultate toate rugăciunile și că toate necazurile lor își găsesc rezolvare. Unul după altul, de multe ori câte doi sau trei în paralel, sute de credincioși dau ocol bisericii din lemn. "De când sunt eu mică şi cum am aproape 68 de ani, fac această rugăciune specială la Mănăstire la Nicula. Când eram eu mică, mama mea şi oamenii de la noi din sat tot la fel făceau. Chiar dacă unii se uită mai ciudat eu nu pot decât să îi mulţumesc Maicii Domnului pentru că mi-a ascultat rugăciunile. Copiii sunt la casele lor pline de nepoţi, eu sunt sănătoasă, soţul meu la fel, ce să îmi doresc mai mult decât să mulţumesc aşa cum ştiu eu mai bine", a spus Maria Jucan, o localnică din satu Jucu, judeţul Cluj.

Predică dură şi directă a lui IPS Andrei

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei a oficiat slujba religioasă şi a rostit o predică împotriva avorturilor şi pentru respectarea celor zece porunci sacre din Bibilie. ”Trebuie respectate toate poruncile. De la prima cinstirea lui Dumnezeu sau a părinților, până la porunca să nu ucizi. Se fac atâtea avorturi, iar Maica Domnului este tristă şi ne atenţionează că nu îi place ce facem. Această poruncă o încălcăm şi când oamenii sunt de acord cu eutanasia, dacă nu le mai sunt utili părinţii, îi elimină de pe scena vieţii, e un păcat strigător la cer. Ce să mai vorbim de a şaptea poruncă, desfrâul, a opta, furtul, a noua, minciuna. Toate poruncile lui Hristos le încălcăm şi atunci Maica Domnului este tristă, dacă le împlinim ne iubeşte mult”, a spus IPS Andrei.

Cei care vin an de an la Nicula spun că este prima dată de când înaltul ierarh ortodox a rostit o asemenea predică cu un mesaj direct pentru credincioşi, cu cuvinte simple pe care toată lumea le-a putut înteţelege foarte bine şi a putut să tragă propriile concluzii.

IPS Andrei a mai spus că dacă politicienii vor respecta, la rândul lor, cele zece porunci şi poporul o va duce mai bine. ”Dacă le împlinim, vom observa că e pace, armonie, nu se claxonează, nu e agitaţie, toată lumea împlineşte poruncile. La serviciu e corectitudine, nimeni nu pierde timpul şi lucrează cu eficienţă, la şcoală copiii nu copiază, pentru că nu vor să fure, studenţii nu au gânduri de păcat. După serviciu se întorc acasă, răsfoiesc ziarele, au dispărut imaginile imorale şi articolele de scandal, la televizor nu e scandal, nu e polemică stearpă şi nesfârşită dintre politicieni, nu se mai batjocoresc unii pe alţii, pentru că e atât de importantă mângâierea oamenilor de care nu avem acum parte, dar va rămâne în viitor. Aceasta este marea provocare, cum ar fi, dacă de mâine am respecta poruncile lui Hristos", a menţionat IPS Andrei Andreicuţ.

Miracolul de acum 300 de ani

Călugării de la Mănăstirea Nicula susţin că tradiţia pelerinajului are o vechime de peste 300 de ani, mai exact din anul 1699, cînd un document întocmit de un ofiter austriac relata o stare de agitaţie în rândul localnicilor legată de faptul că o icoană a Maicii Domnului din incinta Mănăstirii a lăcrimat  timp de mai bine de o lună, mai exact între 15 februarie şi 12 martie 1699. De atunci, oamenii cred că icoana este făcătoare de minuni şi fiecare dintre credincioşi merge şi se roagă la ea.