La telefon: Mircea Dinescu | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

Mircea Dinescu
Autor: | | 0 Comentarii | 2099 Vizualizari

În ultima vreme, Mircea Dinescu mă sună în fiecare seară − la rugămintea mea. De ce? Ca să mă ajute să învăț pe de rost o poezie a lui, „Balada celui plecat”, pentru care am făcut un coup de foudre.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

 Eu mă prefac greu de cap, ca să îl aud cât mai des. E un adevărat răsfăț pentru mine ca tocmai autorul poeziei, unul dintre cei mai talentați poeți din câți am cunoscut, să mă ajute să o învăț. Îmi recită o strofă din memorie (are în minte aproape toate versurile pe care le-a scris vreodată), eu îl ascult atent și încerc să o reproduc, iar dacă greșesc, el mă corectează pe loc.

Când își rostește versurile proprii, Mircea Dinescu are o intonație melodios- tânguitoare, care îmi răscolește sufletul (la talk-show-urile televizate vorbește cu totul altfel):

„Am iubit urâte, dar deștepte/ și frumoase fără căpătâi,/ n-am avut iubirea cea dintâi/ n-a avut răbdare să m-aștepte./ Îngerul ca unghia întoarsă/ mi-a crescut în carne dimpotrivă,/ mi-ați adus la naștere colivă/ și la groapă dric cu cioc de barză.”

Ce idee: „Îngerul ca unghia întoarsă mi-a crescut în carne dimpotrivă”...! Și ce sarcastică reprezentare a unei vieți trăite invers: „Mi-ați adus la naștere colivă și la groapă dric cu cioc de barză.”...!

Dar momentul de poezie... extremă (cum altfel să-i zic, pentru a mă face înțeles de tinerii de azi?) abia urmează:

„Zilele bolesc pe-aici ca anii,/ anii – zilieri trecuți prin fermă./ Vă uitarăți cu binoclu-n spermă/ cum vâslesc strămoșii mei, țiganii.”

Versurile „Vă uitarăți cu binoclu-n spermă/ cum vâslesc strămoșii mei, țiganii” uimesc prin noutate și expresivitate, prin curaj artistic, prin ironie. O sută de ani să mă fi gândit și nu mi-ar fi trecut prin cap că verbul „a vâsli” poate fi folosit în legătură cu spermatozoizii. Sau că „binoclul”, inventat pentru a scruta în spațiu, poate deveni, în imaginația unui poet, un intrument de privit în timp.

Finalul poeziei cuprinde o surpriză (era să scriu „o surpriză neașteptată”, luându-mă după reporterițele frumoase de la unele posturi TV):

„Haida-de! De-a lungul și de-a latul/ m-ați vânat când nu eram acasă./ Chiar și-acum când stau întins pe masă/ eu sositul râd de eu plecatul.”

Acest final răstoarnă ceea ce începusem să ne imaginăm citind poemul. Versul „Chiar și-acum când stau întins pe masă” transformă textul în monologul unui... mort. Datorită lui, suntem tentați să recitim poemul, dintr-o nouă perspectivă. Îl înțelegem acum ca pe un reproș adresat întregii lumi: „m-ați vânat când nu eram acasă”.

Vă îndemn, dragi cititori ai mei, ca în aceste zile, când nu ne mai auzim unii pe alții din cauza sonorului dat la maximum al vorbăriei politice, să mai citiți și poezie. Nu zic, Doamne ferește, să ignorăm viața politică, dar să mai păstrăm și ceva frumos în noi. Puteți începe cu poeziile lui Mircea Dinescu.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...