Lanțurile libertății

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 52 Comentarii | 1055 Vizualizari

”Proletarii nu au de pierdut decît lanțurile, dar au o lume întreagă de cîștigat. Proletari din toate țările, uniți-vă!”, scrie în ”Manifestul Partidului Comunist”.

Poate că această frază, percutantă și magică pentru mulți, ar putea fi reinterpretată azi cam așa: ”Cetățenii  democrațiilor nu au de pierdut decît lanțurile libertății, dar au de cîștigat o lume sigur, stabilă, în care nu vor mai trebui să aibă singuri grijă de ei, căci va avea altcineva. Cetățeni ai democrațiilor, uniți-vă!” Sensul ei profund nu s-ar schimba. Și și-ar găsi locul perfect într-o ediție revizuită pe ici pe colo a unui document cu titlul neschimbat: ”Manifestul Partidului Comunist”. M-am gîndit la asta după ce am citit cea mai recentă carte a lui Andrei Cornea (”Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății.”, ed. Humanitas).

”Omul, ne spune Aristotel, este prin ființa lui, spre deosebire atît de zeu cît și de fiară, un animal social; omite să ne spună, însă, că socialitatea lui e, de cele mai multe ori, aceea a animalului domestic – a vitei. De aceea, oamenii perețuiesc mai mult egalitatea decît libertatea, pentru că, așa cum spuneam, egalitatea ține de ființa noastră gregară, care e esențială, instinctivă, primitivă și dominantă, în vreme ce libertatea este produsul ființei noastre individuale, suprapuse, excepționale, accidentale și foarte tîrzii filogenetic.”  Acesta este un fragment revelator din cartea această plină de un farmec straniu, căci te tulbură și te încîntă în același timp: cetățeanul se îngrijorează, ființa culturală însă, se delectează.

Dacă ”Omul recent” de H.R.Patapievici este cea mai consistentă critică a (post)modernității produsă în spațiul cultural românesc din 1990 încoace, cartea lui Andrei Cornea este cel mai bun eseu românesc despre libertate din cîte cunosc. Din fragmentul ales de mine, înțelegeți, desigur, în ce constă ”Miracolul” lui Andrei Cornea. Am fost învățați că oamenii vor să fie liberi și că istoria este o luptă continuă a generațiilor pentru libertate. Nicolae Iorga are un eseu admirabil despre felul în care ideea de libertate și libertatea însăși au motivat dezvoltarea istorică a umanității și, după dușul rece pe care Andrei Cornea mi l-a administrat cu această carte, la ”Evoluția ideii de libertate”, cartea din 1928 a lui Nicolae Iorga m-aș duce.

Iorga analizează diferite momente istorice ale libertății (în monarhiile orientale, la greci și romani, la barbari în pandant etc.) și cîteva dezvoltări de secol XIX ale ideii de libertate (libertate economică, libertate socială, libertate politică etc.). Teza fundamentală a lui Iorga este că istoria poate fi legitim citită ca o dezvoltare a ceea ce el numește ”conștiința libertății”. Definițiile filzofice ale libertății ”s-au isprăvit”, zice Iorga, și, începînd cu secolul al XVIII-lea, libertatea se definește tot mai mult prin determinările ei politice, sociale, economice.  Ieșirea libertății din cărțile filozofilor în stradă a fost, crede Iorga, un imens pas istoric în evoluția conștiinței libertății. E teza multor autori, mari și mici, care au, în principiu, o părere bună despre specia noastră, în general. Totuși, ne spune Andrei Cornea, fără să fie neapărat un mizantrop, nimic nu dovedește peremptoriu că oamenii vor cu adevărat libertate. Sîntem crescuți cu mitul eroului care moare pentru libertate – a sa ori a semenilor săi  - și asta ne marchează profund, pînă la asimilarea ca axiome a două prejudecăți: 1. Toți oamenii vor să fie liberi; 2. Nimeni nu ar renunța de bună voie la libertate. Nu e chiar așa, răspunde convingător Andrei Cornea. Cei mai mulți oameni sînt împovărați de libertate și dau prioritate în viață cu totul altor valori. Dacă libertatea este monedă de schimb pentru satisfacerea acestora ori, dacă acestea intră în coliziune cu libertatea, atunci oamenii renunță la libertate fără mari rețineri. Ba uneori, chiar cu entuziasm.

Lui Andrei Cornea, ideea de a scrie despre libertate, mai bine zis ideea de a scrie așa despre libertate, i-a venit imediat după evenimentele din vara anului 2012. Ca mulți alții, Andrei Cornea a fost șocat să vadă, pe de o parte, cît de repede se pot pierde elementele de libertate cîștigate cu greu și, pe de altă parte, cît de puțin preț pun oamenii pe libertatea lor. Lovitura de stat cu juriști din 2012 (o numesc așa în continuare, chiar și după ce am ascultat cu mare atenție argumentele celor care spun că e o exagerare propagandistică), a arătat că poporul înfierbîntat zdrobește legea fără să se întrebe ce face. Au stat în calea prăbușirii noastre cîteva instituții și Occidentul de care sîntem legați, slavă Domnului, prin strînse alianțe. Dar poporul, peste 7 milioane de oameni (sau cît or fi fost – foarte mulți, în orice caz) a ascultat de propriile viscere și nu de lege. Într-un aparent gest de libertate, poporul a călcat legea fără să-i pese că, astfel, zdrobește propria libertate. Sub furie, legătura dintre lege și libertate nu s-a mai văzut. De la acel șoc, Andrei Cornea dezvoltă o admirabilă meditație despre libertate, cumva în stilul lui De Maistre, dar mult mai complexă. Spre deosebire de marele reacționar, Andrei Cornea privilegiază nu doar mesajul, ci și spectacolul intelectual; cartea încîntă prin mînuirea iscusită atît a istoriei factuale pe care o evocă în argumente, cît și a surselor intelectuale de referință. Nu în ultimul rînd, stilul este splendid – momentele de meditație ale autorului alternează cu dialoguri în stil socratic și cu mici ficțiuni în marginea unor episoade biblice.

”Miracolul” lui Andrei Cornea este nu doar o carte de citit, ci o carte de recitit. După ce am terminat-o, abia aștept să revin la ea.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi