Larossi Abballa, teroristul care a ucis cuplul de polițiști din Franța a lansat un apel către musulmani: "Ucideți toți jurnaliștii și polițiștii"| VIDEO

Larossi Abballa, teroristul care a ucis cuplul de polițiști din Franța a lansat un apel către musulmani: "Ucideți toți jurnaliștii și polițiștii"| VIDEO

Un militant ISIS a ucis un comandant de poliție și pe soția acestuia, lângă casa lor de lângă Paris. Polițistul a fost atacat în fața casei și ucis cu 9 lovituri de cuțit. Înainte să moară a reușit să dea alerta. Soția lui și copilul au fost luați ostatici în propria casă, femeia fiind ucisă în fața copilului de 3 ani. Singurul supraviețuitor al atacului de la periferia Parisului este foiul de trei ani al victimelor. Acesta a scăpat nevătămat, însă se află în stare de șoc.

După ce a ucis cuplul, Larossi Abballa, în vârstă de 25 de ani a înregistrat un monolog de 12 minute  pe care la postat live și pe Facebook. În materialul video, bărbatul a lăsat să se înțeleagă că un atac terorist vizează Euro 2016. În tot acest timp, copilul victimelor se afla ostatic, în casă. Abballa spune în fața camerelor că nu știe ce va face cu acel copil. 

În aceeași înregistrare, Larossi Abballa a lansat și un apel către toți musulmanii să ucidă fără milă jurnaliștii și polițiștii, 

Expertul francez în securitate, David Thomson a declarat că Abballa a publicat pe internet 15 fotografii macabre cu cei doi soți uciși, alături de motivația sa. Contul său de Facebook, care purta semnătura de Mohamed Ali a fost închis imediat după ce incidentul a fost făcut public.

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse spun că poliția franceză a intervenit exemplar, lansând o propunere de negociere, îsnă Abballa a refuzat. Atacatorul a fost ucis de trupele RAID, care au împânzit zona. Înainte de intervenția lor, locuitorii cartierului au fost evacuați. 

Această tragedie vine pe fondul mai multor condamnări. Larossi Abballa a fost condamnat la trei ani de închisoare în 2013 pentru că făcea parte dintr-o grupare teroristă cu legături către Pakistan. Chiar și în acest context, el a păstrat legătura cu această grupare despre care se crede că trimitea recruți în Afganistan pentru a susține lupta teroristă împotriva lumii occidentale. 

Atacul a survenit după ce, în America, un atacator a deschis focul intr-un club din Orlando. Ucigând 50 de persoane și rănind alte 53.