Laszlo Tokes a fost SOMAT să arboreze steagul ROMÂNIEI la balcon

Laszlo Tokes a fost SOMAT să arboreze steagul ROMÂNIEI la balcon

Eurodeputatul a fost somat de prefectul Claudiu Pop să arboreze, la balconul biroului său de parlamentar din Oradea, steagul României, după ce a arborat steagul secuiesc, cel al Ungariei şi cel al Uniuniii Europene.

Potrivit jurnaliștilor de la Vocea Transilvaniei, Tokes a arborat, în vară, drapelul Ţinutului Secuiesc, iar steagul României nu a apărut luni bune. Drept urmare, prefectul judeţului Bihor i-a cerut public eurodeputatului să pună şi drapelul național, aflând cu această ocazie, de la jurnalişti, că liderul maghiar vrea să arboreze, pe 20 decembrie, steagul României cu gaură, la fel ca la Revoluţia din 1989.

“Îi cer domnului Tokes pe această cale, aşa cum a spus, la 25 de ani de la Revoluţie, să intrăm înt-o normalitate, şi mai mult decât normalitate, să respectăm cu toţii legea: drapelul României să fie arborat pe frontispiciul clădirii în care domnia sa are cabinetul de europarlamentar al Republicii Ungaria. Drapelul României este drapelul tricolor, nu găurit, nu cu stemă, nu cu nimic altceva”, a reacţionat Claudiu Pop.

În toamnă, Tokes a afirmat că doreşte să arboreze, la Oradea, şi steagul aşa-zisei “regiunii Partium”, pentru care s-a organizat un concurs de idei. În ce priveşte constituirea aşa-zisei „regiunii Partium”, Tőkés propune un statut special teritorial pentru aceasta, statut care va fi decis în urma unui referendum.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Noi luptăm pentru autonomie în cadrul statului Român. Aşa cum în Scoţia încă nu s-a copt situaţia pentru o reuşită a dobândirii independenţei, şi noi mai avem înaintea noastră un drum lung pentru dobândirea autonomiei. E adevărat că UDMR-ul, oficialii UDMR-ului, clica Verestoy, Marko, Frunda, Borbely, chiar au sabotat cauza autonomiei şi din cauza aceasta suntem rămaşi atât de mult în urmă. Avem un drum lung până vom avea şi consensul societăţii româneşti, pentru că sunt absolut sigur că autonomia, regionalismul, autodeterminarea regională ar fi pentru folosul întregii ţări, respectiv nu numai pentru locuitorii maghiari, ci şi pentru majoritatea românească”, a declarat László Tőkés.