Laszlo Tokes rămâne din nou fără ”Steaua României”

Laszlo Tokes rămâne din nou fără ”Steaua României”

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea prin care Laszlo Tokes l-a chemat în judecată pe preşedintele Klaus Iohannis pentru retragerea Ordinului 'Steaua României', însă decizia nu este definitivă.

Laszlo Tokes a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care a solicitat judecătorilor anularea decretului semnat pe 4 martie 2016 de preşedintele Klaus Iohannis, prin care şeful statului i-a retras Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat atunci retragerea decoraţiei acordate lui Tokes, având în vedere hotărârea Consiliului de Onoare pentru Ordinul Naţional "Steaua României" din 20 septembrie 2013.

"Cel care acordă o distincţie vrea să răsplătească pe cel distins, să răsplătească un merit, cel care primeşte şi acceptă această distincţie trebuie să recunoască România şi Constituţia României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituţiei României. Având în vedere toate acestea, am decis să retrag Ordinul 'Steaua României' dlui Laszlo Tokes", declara la acea vreme Klaus Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" a decis retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes.  

Principalul motiv a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".  Laszlo Tokes a atacat decizia în instanţă, dar a pierdut atât la Curtea de Apel Bucureşti, cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, pe 4 martie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind retragerea decoraţiei Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler în cazul lui Laszlo Tokes.

Acesta din urmă a atacat decizia în instanţă, însă cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel Bucureşti.