Laura Codruța Kovesi: "Florian Coldea ne-a vizitat de cinci ori în doi ani. DNA are o relație foarte bună cu SRI"

Laura Codruța Kovesi: "Florian Coldea ne-a vizitat de cinci ori în doi ani. DNA are o relație foarte bună cu SRI"

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat într-un interviu dat jurnalistului Dan Turturică pe blogul său că are o relaţie bună cu SRI, însă colaborează şi cu alte servicii din România. Kovesi a mai spus că cele mai multe sesizări le are de la Serviciul Român de Informaţii. Aceasta a mai spus că prim-adjunctul SRI a vizitat sediul instituţiei pe care o conduce de maximum cinci ori în ultimii doi ani.

”Avem o relație foarte bună cu Serviciul Român de Informații. Cat timp SRI a fost condus de domnul George Maior am avut o colaborare instituțională foarte bună, care s-a avansat pe respect profesional, pe respectarea legilor și a protocoalelor care reglementează această colaborare..

Relația SRI este în continuare foarte bună chiar dacă între timp directorul SRI s-a schimbat. Este unul dintre partenerii instituționali cu care colaborăm, da nu este singurul. Colaborăm și cu alte servicii de informații, de exemplu cu serviciul de informații al Ministerului de Interne.

Faptul că unele cauze nu sunt atât de mediatizate duce probabil la această interpretare că ne-am baza în activitatea noastră exclusiv pe ce vine de la SRI. În același timp, dacă și celelalte servicii de informații din România ar avea o dorință de colaborare mai mare și ne-ar trimite mai multe sesizări probabil și cooperarea cu ele ar fi mult mai bună. Noi cooperăm cu cei ce ne trimit informări”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebată dacă are birou în interiorul SRI sau Florian Coldea la DNA, Laura Codruţa Kovesi a afirmat că "nu. Nu există așa ceva. Oricum avem o problemă cu birourile pentru procurori. Unii stau îngrămădiți cu polițiștii  pentru că avem o problemă de spațiu. Este exclus ca o persoană din afara instituției să aibă birou aici..

Nu am birou la SRI, nimeni din SRI nu are birou aici.", a conchis şefa DNA.