Lăzăroiu: Antonescu s-a prăbuşit în sondaje după interimatul din 2012, atunci, în cele două luni cât a stat la Cotroceni

Lăzăroiu: Antonescu s-a prăbuşit în sondaje după interimatul din 2012, atunci, în cele două luni cât a stat la Cotroceni

Invitat aseară la postul B1 TV, Sebastian Lăzăroiu a afirmat că prăbuşirea în sondaje a lui Crin Antonescu a pornit din momentul în care acesta a preluat interimatul la Cotroceni, în 2012.

”S-a prăbușit în sondaje, nu s-a prăbușit anul trecut, ci după interimatul din 2012, atunci, în cele două luni cât a stat la Cotroceni. Ce nu am știut mulți e faptul că domnul Antonescu nu e așa de poet cum îl credeam noi. Este și a fost un tip foarte calculat și și-a luat tot timpul, a avut scenarii alternative. Și-a făcut calculul că nu mai are nicio șansă să câștige, și-a salvat partidul scoțându-l din USL, retrăgându-se din funcție și propunând un alt candidat”, a spus fostul consilier prezidenţial.

Acesta a mai spus că înlocuirea lui Crin Antonescu cu Klaus Iohannis la vârful PNL era un scenariu luat în considerare încă de anul trecut.

”Eu am aflat în august 2013, știam că la vârful PNL era luată în calcul posibilitatea ca domnul Antonescu să se retragă, inclusiv din candidatura pentru prezidențiale, și să-l lase pe Klaus Iohannis. Știam din interiorul PNL-ului, nu din alte surse. Că la vârf se lua în calcul acest scenariu. Din momentul în care s-a rupt USL-ul, mi se pare că toți acești pași au fost programați de Crin Antonescu, Klaus Iohannis și probabil un cerc restrâns din conducerea PNL”, a declarat membrul Fundației Mișcarea Populară.

Ne puteți urmări și pe Google News