PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Social

Lecții bune și lecții rele pe care copiii le pot învăța de Halloween

Autor: | | 0 Comentarii | 322 Vizualizari
Halloween-ul este una dintre sărbătorile care îi atrag tot mai mult pe copii, pentru că în timpul ei totul pare o joacă - se folosesc măști, costume, dovleci luminați. Dar părinții sunt împărțiți în privința efectului pe care această sărbătoare îl poate avea asupra copiilor. Unii consideră că Halloween-ul are un efect negativ asupra lor, alții cred că este un prilej să se bucure de puțină distracție, relatează Agerpres.

1. Învață să fie mai sociabili

Mulți copii pot fi puțin timizi în diverse situații sociale, astfel că Halloween-ul este o oportunitate foarte bună de a-i scoate din zona lor de confort. Costumele și bomboane vor oferi stimulente copiilor timizi pentru a interacționa cu prietenii și vecinii. Activitățile de Halloween sunt deosebit de benefice pentru copiii introvertiți: alături de un grup mare de copii, acestora le va fi mult mai ușor să se implice și să ia inițiativa.

2. Învață bunele maniere

Este o ocazie pentru cei mici de a învăța și pune în aplicare eticheta corespunzătoare. La obiceiul numit "trick-or-treat" (ne dați ori nu ne dați), copiii au posibilitatea de a spune de multe ori "vă rog" sau "mulțumesc" atunci când se opresc la diverse case pentu a primi dulciuri, iar obiceiul poate continua mult timp după vacanța de iarnă.

3. Învață despre individualitate

Copiii învață că este bine să fie unici. Ei trebuie încurajați să își exprime individualitatea în această noapte specială. La urma urmei, Halloween-ul este un moment foarte bun pentru a deveni personajul de desen animat preferat sau eroul admirat. Copiii vor câștiga încredere îndrăznind să fie diferiți prin costumațiile pe care le aleg. Prin alegerea făcută, copilul va dezvălui o latură ascunsă a personalității sale, pe care nu se aventurază să o lase la vedere în viața de zi cu zi.

4. Învață să fie creativi

Halloween-ul încurajează creativitatea. Copiii își pot pot folosi imaginația pentru a veni cu idei de costume fantastice. Cu puțin ajutor, ei pot realiza costume chiar acasă pentru a-și pune cu adevărat abilitățile creative la lucru. Atunci când nu sunt restricționați de numeroase norme și limite sociale, copiii dau, de obicei, frâu liber imaginației.

5. Învață să fie moderați

PUBLICITATE

Cei mai mulți copii vin acasă cu un sac mare de bunătăți la sfârșitul festivităților de Halloween. Deși ei și-ar dori, probabil, să mănânce tot sacul dintr-o dată, ar trebui să le fie date doar câteva dulciuri la un anumit moment. Acest lucru îi poate învăța că este bine să se bucure de câteva dulciuri la o ocazie specială, dar că trebuie să dea dovadă de moderație.

Halloween-ul are însă și o parte negativă, după cum o pot demonstra următoarele "lecții proaste" cu care copiii dumneavoastră se pot întoarce după această sărbătoare.

6. Învață să se comporte urât

Halloween-ul nu predă doar bunele maniere, ci și lucruri rele. Primirea de dulciuri de Halloween este, de obicei, însoțită de unele farse. Dacă unele dintre acestea sunt foarte distractive și inofensive, altele pot fi dăunătoare pentru sănătatea, bunăstarea și bunurile cuiva. Unii copii mai mari și adolescenți pot da un exemplu negativ, prin farse cum ar fi aruncatul de ouă în case sau punerea de hârtie igienică în curte, iar copiii mai mici pot învăța să le imite comportamentul, dacă părinții nu sunt atenți.

7. Învață să fie egoiști

Noaptea de Halloween se poate transforma rapid într-o ocazie de a primi cât mai mult bomboane posibil. Copilul ar putea ajunge să se plângă că o rudă a primit mai multe bomboane sau că nu a mers la suficiente case.

8. Învață că întunericul este înfricoșător

În cazul în care copiii sunt deja speriați de întuneric, Halloween-ul va înrăutăți lucrurile în această privință. Toate decorațiunile morbide îi pot face pe cei mici să asocieze noaptea cu teama, iar vrăjitoarele, fantomele și spiridușii le poate provoca cele mai groaznice coșmaruri.

9. Învață să nu se teamă de străini

Chiar dacă ziua de Halloween este recunoscută drept cea mai sigură zi a anului, majoritatea părinților petrec o mulțime de timp povestindu-le copiilor despre pericolul reprezentat de străini. Cu toate acestea, copiii se vor întâlni, probabil, cu o mulțime de persoane necunoscute în cazul în care se duc pentru "trick-or-treat" în cartiere noi. Acest lucru poate cauza confuzii, în condițiile în care acceptarea de bomboane de la străini este, de obicei, un lucru care le este interzis copiilor.

10. Învață să ignore normele de siguranță rutieră

Pentru mulți copii, activitățile de Halloween au loc în primul rând pe jos, astfel că pentru unii este greu să facă diferența între trotuare și străzi principale. De asemenea, copiii pot fi cu ușurință răniți de o mașină, dacă se află în mijlocul drumului în costume de culoare închisă. În plus, copiii mici sunt adesea prea mărunți pentru ca șoferii să îi poată vedea. Nerespectarea normelor de securitate ar putea avea, în anumite situații, consecințe mortale.


Tag-uri: halloween, distractie, copiii, lectii bune, lectii rele
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lecții bune și lecții rele pe care copiii le pot învăța de Halloween .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii