Legătura dintre CRATERELE apărute în Siberia și Triunghiul Bermudelor. ”Totul se întâmplă ca într-o reacţie NUCLEARĂ”

Legătura dintre CRATERELE apărute în Siberia și Triunghiul Bermudelor. ”Totul se întâmplă ca într-o reacţie NUCLEARĂ”

Mai multe cratere, dintre care unul uriaș cu un diametru de 80 de metri şi o adâncime de 30 de metri, s-au format brusc vara aceasta în Siberia, un fenomen misterios, ce le-a ridicat multe semne de întrebare oamenilor de știință. Craterele din peninsula siberiană Iamal ar putea fi folosite şi pentru a dezlega misterul "Triunghiului Bermudelor", spun unii cercetători, potrivit Daily Mail.

Experţii ruşi au ajuns la concluzia că aceste cratere au fost provocate de explozii de gaze naturale. "Craterul reprezintă cel mai probabil rezultatul acumulării unei presiuni excesive sub pământ, din cauza schimbărilor de temperatură din regiune", a declarat Andrei Plekhanov, un reputat cercetător de la Centrul pentru studii arctice.

"Principalul element îl reprezintă o eliberare de hidraţi de metan (o substanţă solidă, un amestec de gheaţă şi metan). S-a dovedit că există astfel de hidraţi atât în subsolul peninsulei, cât şi în straturile de la suprafaţă. Pot fi şi alţi factori. Fiecare din acest factor a contribuit la declanşarea exploziei care a provocat apariţia craterului", a explicat un alt cercetător, Vladimir Potapov.

Se pare că explicaţia formării acestor cratere ar putea sta la baza dezlegării misterului dispariţiei vapoarelor şi avioanelor în Triunghiul Bermudelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Există o teorie care leagă Triunghiul Bermudelor de hidraţii de metan. Ei încep să se descompună, metanul din gheaţă transformându-se în gaz. Totul se întâmplă ca într-o reacţie nucleară, producând cantităţi uriaşe de gaze. Asta conduce la încălzirea apei oceanului, iar vasele se scufundă în aceste zone pline cu imense cantităţi de gaze. De asemenea, aerul de la suprafaţa zcestor zone devine suprasaturat cu metan, provocând turbulenţe care pot cauza prăbuşirea avioanelor", susţine cercetărorul rus Igor Ielţov, conducător al Institutul Trofimuk, potrivit Mediafax.