PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Educaţie

Legea Educației este modificată din nou. Se va putea renunța la DOCTORAT

Autor: | | 3 Comentarii | 273 Vizualizari
Executivul intenționează introducerea unui nou articol în baza căruia renunțarea la titlul de doctor să se poată face în urma unei cereri adresate Ministerului Educației.

"În prezent, legislaţia nu prevede ce se întâmplă în cazul în care o persoană vrea să renunţe la titlul de doctor. Acum, această procedură va fi reglementată din punct de vedere legal", au declarat surse oficiale.

Pe agenda şedinţei de astăzi a Guvernului a fost introdus un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei naţionale şi OU privind asigurarea calităţii educaţiei.

În urmă cu două săptămâni, premierul Ponta anunța că a trimis o scrisoare rectorului Universității București în care se specifica faptul că renunță la acest titlu academic obținut în 2003.

 

 


Tag-uri: premierul Pnta, doctorat, Universitatea București, Ministerul Educației, renunțare, rector, scrfisoare, Legea Educației
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Legea Educației este modificată din nou. Se va putea renunța la DOCTORAT.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi