Legea salarizării unitare a funcționarilor publici, făcută să stopeze migrația forței de muncă

Legea salarizării unitare a funcționarilor publici, făcută să stopeze migrația forței de muncă

Președintele SNFP, Sebastian Oprescu, spune că dezbaterile pe noul act normativ sunt în plină desfășurare și că prin amendamenele pe care le susține vrea să se facă o corecție salarială la nivelul întregii administrații

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) a început discuțiile privind legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice.

O primă întâlnire a avut loc pe 21 septembrie, la sediul Ministerului Muncii, în care s-a stabilit calendarul de lucru privind negocierile unuia din cele mai importante acte normative. Președintele SNFP, Sebastian Oprescu, ne-a declarat că va fi prezent la toate discuțiile. „Sunt mandatat de membrii SNFP din cadrul administrației publice locale și centrale pentru a susține următoarele amendamente: venitul salarial să fie susținut, pe de o parte, de componenta salarială aferentă funcției publice, componenta salarială aferentă instituției pentru care se lucrează și de componenta salarială aferentă activității din cadrul instituției. Pe de altă parte, voi susține și sporurile care se vor adăuga marginal salariului. De asemenea, susținem principiul la condiții de muncă egale”, ne-a explicat președintele SNFP, care a mai adăugat că este foarte important să fie definite două categorii de sporuri, și anume: de condiții de muncă și de performanță.

Dezechilibre salariale foarte mari

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prin amendamentele pe care le susțin dorim să facem o corecție salarială la nivelul întregii administrații publice atât centrale cât și locale, astfel încât să existe un echilibru la nivelul întregii administrații, creând un sistem de salarizare corect și eficient care să stopeze migrarea forței de muncă și să mențină specialiștii în sistem. Totodată, acest act normativ va înlătura tensiunile existente în acest moment în administrația publică locală și centrală, generate de dezechilibre salariale foarte mari”, a detaliat Sebastian Oprescu, care este și vicepreședine CNSRL Frăția.

Șeful SNFP a mai spus că structura și compoziția proiectului trebuie să răspundă realităților administrației publice locale și centrale, iar în funcție de nevoile acoperite, sindicatul pe care îl conduce va răspunde, sau nu, cu acțiuni sindicale viitoare: „În paralel cu negocierile legii salarizării avem acțiuni pe rolul instanțelor judecătorești care au fost admise deja de instanțele de fond pentru recunoașterea drepturilor salariale și pentru egalizarea acestora pe funcții publice similare”.

Calendarul discuțiilor

◆ 21.09.2016 - 28.09.2016. Discuții și acord privind principiile legii în CNT;

◆ 28.09.2016 - 31.10.2016 - Lucru pe familiile ocupaționale;

◆ 31.09.2016 - 14.11.2016 - Consolidare familii ocupaționale;

◆ 14.11.2016 - 28.11.2016 - Dezbatere;

◆ 28.11.2016 - Finalizare proiect lege.