Legea SIE, neconstituțională. Numirea directorului, o improvizație

Legea SIE, neconstituțională. Numirea directorului, o improvizație

În februarie 2015, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, atrăgea atenția că prevederea din legea SIE referitoare la numirea directorului acestei instituții este neconstituțională.

Legea 1/1998 privind organizarea și funcționarea SIE, în vigoare la această oră, prevede la articolul 6, alineat 1: „conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea Preşedintelui României”.

În același timp, Constituția României, așa cum a fost revizuită în 2003, prevede, la articolul 65, litera h, ca atribuție a camerelor reunite ale Parlamentului, „numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii”.

„Cum să zic, numirea este constituțională, dar e nelegală. Au descoperit problema în 2006, când l-au numit pe Săftoiu, dar, pentru că actele erau deja făcute, au mers așa în continuare și nu au mai modificat nimic. Este o lipsă acolo, un vid. Legea trebuie refăcută acolo. Cineva trebuie să pună acolo în text, că nu poți să folosești Constituția ca unealtă de lucru”, a declarat Zegrean, la 20 februarie 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și Claudiu Săftoiu, și Mihai Răzvan Ungureanu, au fost numiți la conducerea SIE printr-un vot al Parlamentului, deși această procedură nu era trecută în lege.