PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Ministrul Agriculturii: "Avem pe masă o variantă a Legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii"

Autor: | | 0 Comentarii | 282 Vizualizari
Achim Irimescu
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a declarat că varianta de modificare a Legii privind vânzarea terenurilor agricole va fi publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cursul săptămânii viitoare și va intra în circuitul de avizare numai după ce va fi discutată cu fermierii, transmite Agerpres.

Achim Irimescu a declarat că există deja o nouă variantă a legii vânzării terenurilor agricole, dar ea trebuie discutată cu fermierii.

"Avem pe masă o variantă a Legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii. O să o afișăm pe site săptămâna viitoare, ca să primim observații, și pe urmă o vom introduce în circuitul de avizare. E greu să estimez când vor fi aprobate aceste modificări, dar sper din tot sufletul să treacă repede prin Guvern și să ajungă la Parlament până la începutul lunii noiembrie", a precizat Irimescu.

Potrivit sursei citate, principala modificare din Lege este cea a limitării achiziției de teren agricol de către persoanele fizice la cel mult 50 de hectare, la care se adaugă și anumite condiții referitoare la cunoștințe de bază în domeniul agricol, desfășurarea unor activității agricole pentru o perioadă de minimum de 5 ani, precum și obligația de a menține destinația agricolă pe o perioadă de 10 ani și abia pe urmă să poată fi făcută înstrăinarea terenului etc.

"Pe noile modificări din lege, suprafața maximă ce poate fi deținută în proprietate de persoanele fizice este de maximum 50 de hectare, atât pentru români cât și pentru străini. Este posibil să lăsăm ca la nivel de județ să impună fiecare o limită, poate mai mică față de cele 50 de hectare. Am rugat parlamentarii ca atunci când adoptă legea să modifice articolul prin care Ministerul Justiției ne-a impus ca atașații agricoli să fie doar funcționari publici. A fost amendat deja la Senat acest articol și ar putea ca marți (27 septembrie n.r.) să intre în Comisia de agricultură din Camera Deputaților și pe la începutul lui octombrie să se adopte Legea și să dam drumul la concurs. Mi-e teamă că dacă nu se întâmplă până când voi mai fi în funcție, aceste posturi nu se vor mai ocupa prin examen ci "pe pile". 

În prezent, cele mai active trei zone ale țării, în funcție de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan sunt Timiș, Vaslui și Arad. În prezent, în România, prețul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro și poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în țările UE poate depăși 30.000 de euro. România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, din care aproape 9 milioane hectare este suprafața arabilă, scrie Agerpres.


Tag-uri: irimescu, Achim Irimescu, Ministerul Justiției, Camera Deputaților, mministrul agriculturii
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministrul Agriculturii: "Avem pe masă o variantă a Legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii".




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii