Legistul demis în urma scandalului ”decapitării cadavrelor” de la IML Cluj a fost repus în funcția de director

Legistul demis în urma scandalului ”decapitării cadavrelor” de la IML Cluj a fost repus în funcția de director

Ministerul Sănătății a pus în executare decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care medicul legist Costel Siserman (foto) a fost recunoscut ca director al IML Cluj.

Legistul Costel Siserman, cumnatul fostului președinte al Tribunalului Cluj, judecătoarea Sorina Siserman și frate al șefului Parchetului Militar Cluj, procurorul Viorel Siserman, a mai fost director al IML Cluj până în anul 2013, când a fost eliberat din funcție, ca urmare a unui imens scandal legat de decapitarea a cinci cadavre, fără aparținător. Înainte ca judecătorii de la Înalta Curte să se pronunțe, Curtea de Apel Cluj a judecat pe fond acest proces și ia dat dreptate medicului legist.

Aceste cadavre au făcut obiectul unei așa zise cercetări medicale, în domeniul chirurgiei plastice, care s-au derulat sub forma unui conferințe internaționale. La final, aceste așa zise cercetări au depășit cu mult pragul legal, cinci cadavre fiind decapitate și mutilate, iar ulterior, îngropate pe repede înainte pentru a ascunde urmele. A urmat o anchetă penală care a evidențiat că autopsierii au cusut capetele la alte trupuri, fapt descoperit cu ocazia analizelor ADN efectuate. În prezent, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu este deschis un dosar pe această temă.

A fost descalificat de la concurs

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a fost demis, Costel Siserman a participat la concursul pentru ocuparea funcției din care tocmai fusese demis. Condițiile de participare vizau, printre altele, o vechime neîntreruptă de zece ca și medic legist. În urma unei anchete publicat de EvZ, ziarul nostru a demonstrat, negru pe alb, chiar cu CV-ul medicului legist, că în perioada ultimilor zece ani, acesta a fost medic intern și angajat la Facultatea de Medicină din Tours, Franţa, și că nu respecta condițiile de concurs. Culmea este că în perioada în care figura ca medic Franța, acesta a primit salar de la IML Cluj, unde a fost pontat ca şi cum ar fi fost la serviciu, în fiecare zi, timp de opt ore, vreme de 20 luni. După ce EVZ a prezentat acest caz, Ministerul Sănătății a decis invalidarea concursului pentru funcția de director al IML Cluj, adjudecat tot de Costel Siserman.

Din CV-ul lui Costel Siserman rezultă faptul că acesta în perioada 2003-2004, a activat ca şi medic la un spital din Tours. « 2003 - 2004 Medic - AFSA Psychiatrie - Faculte de Medecine – Universite „Francois Rabelais” Tours –France”, se arată în CV-ul medicului legist Siserman, publicat în momentul susţinerii tezei de doctorat.