Leonard Orban a demisionat de la Institutul European. Numele său era vehiculat ca posibil consilier al lui Iohannis

Leonard Orban a demisionat de la Institutul European. Numele său era vehiculat ca posibil consilier al lui Iohannis

Fostul comisar european Leonard Orban a demisionat din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Institutului European din România (IER). El urmează să părăsească acest post în data de 15 ianuarie.

Numele lui Leonard Orban a fost vehiculat pentru postul de consilier al preşedintelui Klaus Iohannis. Fostul europarlamentar şi-a depus demisia pe 29 decembrie, iar decizia prin care premierul Victor Ponta ia act de acest gest a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, cu valabilitate din 15 ianuarie, scrie mediafax.ro.

Orban conduce Consiliul de Administraţie al Institutului European din România din noiembrie 2013, când a fost numit de premierul Ponta. După ce Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al României, numele lui Leonard Orban a apărut pe lista posibililor consilieri ai preşedintelui, el urmând să coordoneze domeniul afacerilor europene.

Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, comisar european pentru multilingvism în intervalul ianuarie 2007-februarie 2010, ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011, fiind menţinut pe această funcţie ministerială în Guvernul Ungureanu şi în primul Guvern Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Orban a mai fost consilier prezidenţial pentru afaceri europene al preşedintelui Traian Băsescu între 2010 şi 2011.