LIDERII europeni creează banca asiatică ce va concura BANCA MONDIALĂ

LIDERII europeni creează banca asiatică ce va concura BANCA MONDIALĂ

Germania, Franţa şi Italia vor fi membre fondatoare ale unei bănci asiatice pentru investiţii propuse de China, urmând exemplul Marii Britanii, potrivit Wall Street Journal, ciat de Mediafax. Liderii europeni au luat această decizie în pofida opoziţiei Statelor Unite.

Cele trei state vor deveni membre fondatoare ale Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, (Asian Infrastructure Investment Bank - AIIB), deși  Statele Unite o consideră o posibilă concurentă a Băncii Mondiale, a FMI şi a Băncii Asiatice pentru Dezvoltare, în care Washington-ul are o influenţă semnificativă. 

Proiectul a fost lansat de China în octombrie anul trecut, în cadrul unei serii de măsuri menite să îi întărească influenţa regională şi global. 

Statul Asiatic a invitat alte ţări să participe la proiect ca membre fondatoare, până la 31 martie. Banca urmează să aibă un capital iniţial de 50 de miliarde de dolari şi mandatul de a finanţa proiecte de infrastructură în întreaga lume.

Ne puteți urmări și pe Google News