LIGA I. Dinamo - Rapid, 2-0. "Câinii" au întrerupt seria negativă, rapidiştii se afundă în clasament

LIGA I. Dinamo - Rapid, 2-0. "Câinii" au întrerupt seria negativă, rapidiştii se afundă în clasament

Dinamo s-a impus, în această seară, în derby-ul etapei a 26-a din Liga I, cu Rapid, scor 2-0.

La doar două minute de la fluierul de star, dinamoviştii au deschis scorul, graţie unei centrări în forţă executată de Marius Niculae, care l-a făcut pe rapidistul Cmovs să-şi împingă balonul în propria poartă. 

După deschiderea scorului, Rapidul a ieşit în repetate rânduri la atac. Cristi Săpunaru rămânând şi de această dată cel mai periculos jucător al trupei de lângă Podul Grant, cu execuţii remarcabile, dar fără să-l întindă serios pe portarul Marc.

În actul secund al derby-ului disputat pe "Arena Naţională", elevii lui Flavius Stoican au modificat din nou tabela de marcaj. În minutul 61, Gavrilă a profitat de greşeala lui Bornescu a înscris din 5 metri printre picioarele portarului "feroviar".

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma acestei victorii, Dinamo a acumulat 39 de puncte şi s-a apropiat la un singur punct de ocupanta locului al putrulea, Astra Giurgiu. De cealaltă parte, Rapid a rămas pe 15 (22 de puncte).

Dinamo: T. Marc - Bărboianu, A. Marc, Bunoza, S. Filip - M. Cristescu, N. Grigore - C. Matei (Gavrilă '9), M. Niculae (Rotariu '83), Grozav (Alexe '60) - Bilinski. Antrenor: Flavius Stoican.

Rapid: Bornescu - Săpunaru, Sapina, Cmovs, J. Oriol - Garai, Gecov - Coimbra (E. Oriol '52), D. Niculae, Ricardo Alves (Cerlincă '64) - Benson (Meulens '54). Antrenor: Cristian Pustai