LIGA I. Steaua - Corona Brașov, 3-0. „Militarii” bat pas de defilare căte titlul intern

LIGA I. Steaua - Corona Brașov, 3-0. „Militarii” bat pas de defilare căte titlul intern

Steaua a trecut, fără emoții, astăzi, pe teren propiru, de Corona Brașov, în ultimul meci al etapei a 30-a a campionatului intern.

Steaua a mai făcut un pas, în această seară, către titlul cu numărul 25. Elevii lui Laurențiu Reghecampf nu au avut nicio emoție în disputa cu cei de la Corona Brașov, și au învins la scor de neprezentare (3-0). Gazdele au deschis scorul prin Piovaccari (18), apoi, în partea secundă, Chipciu (79) și Keșeru (90+1) au desăvârșit opera. Cu 4 runde înainte de final, steliștii se află pe primu loc al clasamentului, cu 71 de puncte, la 10 distanță de Petrolul Ploiești, următoarea clasată.

Ne motivăm mai greu cu echipele mici. Dar se ştie că toate echipele mici care vin pe Ghencea se motivează mult mai mult şi ne este mai greu. Eu nu m-am menajat în nici un fel şi nu cred că a făcut-o vreun coleg. Sperăm să câştigăm titlul matematic de etapa viitoare. Cu cât mai repede e cu atât mai bine. Nici un fotbalist nu agrează să joace cu tribunele goale. Mi-aş dori să sărbătorim titlul pe Naţional Arena”, a spus Andrei Prepeliță pentru Digi Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News