Liviu Dragnea, huiduit la Piteşti de mai mulţi foşti angajaţi ai Arpechim

Liviu Dragnea, huiduit la Piteşti de mai mulţi foşti angajaţi ai Arpechim

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost huiduit, miercuri, la Piteşti, de foşti angajaţi ai rafinăriei Arpechim, obligaţi să restituie companiei OMV sume primite în urmă cu mai mulţi ani drept sporuri salariale.

Incidentul a avut loc la ieșirea din sediul CJ Argeș, când Dragnea a fost apostrofat şi huiduit de foștii angajați.

„Ascultaţi-ne şi pe noi o secundă, domnule Dragnea. Vă mulţumim şi pentru microbuze, dar suntem şí noi..., ascultaţi-ne...", a spus un bărbat, potrivit Mediafax.

Dragnea a participat, miercuri, la Piteşti, la predarea a 15 microbuze şcolare repartizate judeţului Argeş, din primul lot de 600 de microbuze achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O să facem demersuri la conducerea OMV, sperăm să accepte să aibă o întâlnire cu noi, pentru că există posibilitatea ca şi aceste executări, or să accepte un moratoriu pentru o perioadă rezonabilă, or măcar să eşaloneze aceste executări pentru a putea fi suportate de oameni", a spus vicepremierul.