LOTO 6/49: Care sunt CELE mai norocoase numere. 13 se află printre ele

LOTO 6/49: Care sunt CELE mai norocoase numere. 13 se află printre ele

Există câteva numele care sunt extrase la cel mai popular dintre jocurile loto mai des decât celelalte. În schimb, altele sunt extrase foarte rar.

Astfel, de departe cel mai norocos număr a fost până acum 36, extras de nu mai puțin de 185 de ori, până acum.

33 este de asemenea un număr norocos, extras de 177 de ori până acum, iar imediat după 33 urmează 13, extras de 176 de ori.

Totodată, 41, 48 și 29 au fost extrase de circa 170 de ori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit aceleiași statistici a Loteriei, numerele care au fost extrase de cele mai puține ori la 6/49 sunt 42 și 31.