LUARE DE OSTATICI în Sydney. ATAC armat soldat cu cel puţin un mort

LUARE DE OSTATICI în Sydney. ATAC armat soldat cu cel puţin un mort

Poliţia a încercuit un centru industrial din Sydney unde un bărbat înarmat se ascunde după un atac armat soldat cu cel puţin un deces. Alte două persoane au fost rănite în urma atacului. Potrivit presei internaţionale, atacatorul ar avea şi ostatici.

Incidentul are loc luni dimineaţa în Ingleburn, o suburbie a metropolei Sydney. Un bărbat de 43 de ani a murit, iar alte două persoane au fost duse la spitalul Liverpool cu plăgi împuşcate, potrivit poliţiei. Una dintre victime a fost dusă imediat în sala de operaţie, iar cealaltă nu are răni care să-i pună în pericol viaţa, ci doar răni la picioare.

"La locul incidentului se află o echipă de operaţiuni tactice şi negocieri. Operaţiunea continuă", a declarat inspectorul detectiv Mark Brett. "Suntem într-un moment delicat", a adăugat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News