PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Lunile ploioase, aflate cu sare și o foaie de ceapă | Prognoza meteo pe 2016

Autor: | | 1 Comentarii | 4022 Vizualizari
Ana Demian spune că metoda ei nu dă greș FOTO: REMUS SUCIU
În multe sate din România, bătrânii duc mai departe niște tradiții după care se ghidau și străbunii lor

Ana Demian are 87 de ani și se numără printre puținii bătrâni din România care mai știu cum să afle, fără ajutorul prognozelor meteo, cum va fi vremea în următorul an. Drept e că metoda ei, moștenită de la bunici și părinți, nu e foarte precisă, dar nici prognozele meteo nu mai sunt ce-au fost. Și nu e singurul „secret” al Anei Demian. Femeia e o mică enciclopedie de obiceiuri populare din satul Orăștioara de Sus, Hunedoara, locul în care s-a născut, a trăit și în care își duce acum bătrânețile.



„Așa își zoreau bărbații la coasă”

La insistențele primarului din comună, bătrâna a așternut pe hârtie toate obiceiurile din bunici pe care le cunoaște, toate cântecele și strigările de la diferite ocazii, dar și poeziile proprii: „Am scris și poezie, la viața mea. Multe dintre poeziile mele sunt adaptate câte unui obicei”, explică tanti Ana. Și a strâns material suficient pentru o carte. „Calendarul de ceapă” este unul dintre punctele forte ale lucrării. „E simplu calendarul ăsta. În seara de Anul Nou se despică 12 foi de ceapă, fiecare corespunzătoare unei luni a anului. În fiecare foaie se presară, pe cât posibil, o cantitate egală de sare și se lasă așa peste noapte. A doua zi, dimineața, te uiți în foile de ceapă și vezi care dintre ele are mai multă apă de la combinația cu sarea. Țin minte că mama și vecina noastră lelea Măria, o femeie tare superstițioasă, așa-și zoreau bărbații spunându- le, de e xemplu, să se grăbească cu coasa în iunie, că-n iulie va fi tare ploios și nu puteau să usuce și să strângă fânul așa cum ar fi trebuit”. În funcție de indiciile calendarului de ceapă, sătenii din Orăștioara își planificau întregul an agricol. Era important pentru ei să știe dacă luna octombrie va fi sau nu ploioasă, ca să știe dacă-și scot sau nu cartofii din pământ, dar și dacă vor avea o vară normală sau secetoasă. Lipsa apei dintr- o foaie de ceapă a „calendarului” asta indică.

„Îmi plăcea să citesc”

Tanti Ana vorbește mai elevat decât mulți absolvenți de facultate din zilele noastre. Vorba-i curge lin, frumos, corect. Doar din când în când mai scapă câte-un regionalism, dar o face intenționat, ca să fie mai expresivă. Și reușește. Trece cu măiestrie de la termeni precum „superstițios”, „preconcepție”, „identitate națională” sau „destoinic” la „cucurz”, „slăină” sau „țăst”.

„Îmi plăcea mult să citesc, când eram tânără. Citeam cam tot ce-mi pica în mână. Prima carte care m-a impresionat a fost «Baltagul» lui Sadoveanu. Liviu Rebreanu s-a numărat și el printre primii mei scriitori favoriți. Dintre autorii străini nu-mi vine acuma-n minte unul anume pe care să vi-l declar ca preferat. Dar, oricum, am citit cam tot ce puteam citi pe vremea-n care eram eu tânără. Nici nu mai știu de unde-mi luam cărțile. Cred că le împrumutam de la cunoscuți și de la biblioteca satului”, spune bătrânica. Are doar șapte clase primare și vorbește îngrijit, coerent și cât se poate de corect

Vremea se răcește în toată țara

Începând din această seară, vremea începe să se răcească, astfel că la început de an vom avea ziua temperaturi cuprinse între 0 și 5 grade, iar noaptea, între -7 și -2 grade. La munte sunt posibile și ninsori.

În Muntenia, temperaturile vor scădea de la maxime de 7-12 grade și minime între -1 și 3 grade la 2-5 grade ziua și între -4 și -2 grade noaptea.

În Oltenia, vremea se va răci, iartemperaturile vor scădea la 2-5 grade ziua și între -4 și -2 grade noaptea.

În Transilvania vremea se va răci la sfârșit de an și în primele zile din ianuarie vor fi temperaturi mai apropiat de cele specifice perioadei. Sunt așteptate medii de 0-3 grade ziua și între -7 și -3 grade noaptea.

În Moldova, temperaturi maxime vor fi între 1 și 4 grade ziua și între -5 și -2 grade noaptea.


Tag-uri: traditi, meteo, vremea, prognoza meteo, romania, Ana Demian, Hunedoara, Orăștioara de Sus, ceapa, Muntenia, Oltenia, Transilvania
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lunile ploioase, aflate cu sare și o foaie de ceapă | Prognoza meteo pe 2016.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii