Dezvăluirile lui Dan Andronic despre grupul „Noi suntem statul!” nu trebuie privite ca senzaționalism de presă. Nu sunt și nici ăsta nu a fost scopul autorului serialului care a făcut din Evenimentul zilei cel mai citat ziar de către alte mijloace media, la sfârșit de săptămână.

 Este vorba despre relațiile dintre personajele puterii, pe care le bănuiam, despre fapte care, prin prisma celor petrecute în ultimii trei ani, ne fac să ne gândim că nimic din ce s-a întâmplat la nivelul luptei anticorupție nu a fost întâmplător.

Faptele descrise de Dan Andronic, acele întâlniri la tenis sau chermezele la care participau șefii SRI, DNA, DIICOT, Poliției, Înaltei Curți, Parchetului General, Ministerul Justiției, CSM, ANI și lideri politici ai momentului, s-au petrecut între anii 2010-2015. Nu erau întâlniri ilegale, dar imorale cu siguranță fiindcă nu mai putem vorbi de separația puterilor în stat. Actul de justiție, creat pe baza unor colaborări strânse (celebrele protocoale secrete, recunoscute abia acum, la presiunile presei) ne apar ca având un scop primordial în lupta anticorupție anunțată de președintele Băsescu: ca toate instituțiile din frăția „Noi suntem statul” să înregistreze succese răsunătoare, iar șefii acestora să primească laurii întregii țări.

Observați că la aceste întâlniri de grup nu participa Daniel Morar, șeful DNA până în 2012. Arestările miniștrilor și politicienilor din dosarele lui și ale procurorilor din subordine s-au petrecut numai după condamnările din instanțe.

Laura Codruța Kovesi era prezentă la K2, K4 și T14, din 2010 până în 2012, ca procuror general al României, iar în rolul de șefă DNA a intrat abia în primăvara lui 2013. La scurt timp de la numirea la DNA a apărut operațiunea de succes „Războiul cătușelor”, iar oameni de afaceri, politicieni, miniștri au fost băgați în arest preventiv, de cele mai multe ori invocându-se denunțuri, interceptări făcute de SRI, suspiciuni rezonabile… După 3 ani, la instanțele de judecată, lucrurile au început să se schimbe în multe cazuri: retrimiterea dosarelor înapoi la DNA, achitări, respingerea unor acuzații ale procurorilor pe motiv că nu există probe.

Mă opresc aici cu faptele pentru că le-am trăit împreună cu cititorii Evenimentului zilei. Vreau însă să continui pe linia luptei anticorupție pentru că am citit, pe site-ul Adevarul, un interviu extrem de interesant cu un jurnalist italian despre ceea ce a fost în țara sa Operațiunea „Mani Pulite”(Mâini Curate) și ce asemănări există cu acțiunile procurorilor noștri de la DNA.

Despre „Mani Pulite” am mai scris de-a lungul anilor de gazetărie. Interesant este că, între 1999-2002 dar și mai târziu, la Parchetul General s-a dezvoltat o cooperare intensă cu procurorii italieni, continuându-se la parametri superiori ceea ce se începuse în anii 1994-1995. Mulți procurori români au plecat în perioadele indicate la Roma, să fie școliți de procurorii lui Antonio Di Pietro, magistratul care declanșase, în 1992, marea acțiune anticorupție „Mani Pulite”, ce avea să dea peste cap Italia, politic, economic și social. Totul s-a petrecut extrem de asemănător cu ce am trăit noi în România ultimilor patru ani.

A fost bine, a fost rău? Răspunsurile le-am (re)găsit în interviul cu jurnalistul italian Paolo Gianlorenzo, publicat de Adevărul. Acesta confirmă că există foarte multe similitudini între acțiunile procurorilor români și italieni, dar ne avertizează că „este important ca România să înţeleagă care au fost efectele nocive ale „Mani Pulite“, pentru a nu repeta aceleaşi greşeli”.

Operațiunea lui Di Pietro nu e considerată de italieni un succes, lucru confirmat și de jurnalistul Gianlorenzo de la EtruriaNews. it. „Sunt foarte multe similitudini, pentru că şi în Italia sistemul juridic s-a îndreptat împotriva sistemului politic. Singurul lucru care s-a schimbat după „Mani Pulite“ este că partidele politice nu mai sunt finanţate cu bani privaţi, ci doar prin bani publici (n.r. Și la noi s-a întmplat exact același lucru!). Marea eroare care s-a întâmplat în Italia a fost că nu s-a mai ţinut cont de opinia publică, ci doar de acţiunile magistraturii împotriva politicienilor. Când magistraţii au devenit vedetele luptei anticorupţie, foarte mulţi oameni au devenit victime ale acestei campanii, deşi erau nevinovaţi. Au fost mulţi corupţi care au meritat să meargă la închisoare, dar pe lângă aceştia au fost şi foarte multe victime colaterale, victime ale sistemului. (n.r. Ca și în România!). Unele dintre aceste victime au murit în puşcărie, s-au sinucis. Dacă stăm şi analizăm rezultatele luptei anticorupţie, vedem că aceşti oameni nu şi-au meritat soarta. Justiţia a pornit o cruciadă în care au fost şi victime colaterale. (…)

S-a început o vânătoare a politicienilor, ajungându-se la o „exterminare“ a clasei politice. Asta a creat goluri la nivel politic, iar astăzi nu mai există politicieni de referinţă, cu o istorie politică, cu o experienţă, pentru că au fost eliminaţi. Au fost înlocuiţi de oameni cu puţină experienţă, cu puţine capacităţi, fără să înţeleagă prea bine ceeea ce se întâmplă”, a spus jurnalistul italian ziaristului Sorin Ghica.

Viziunea procurorului Antonio Di Pietro, care a plănuit și condus Operațiunea „Mani Pulite” între anii 1992-1994, este apropiată de cea însușită de Laura Condruța Kovesi și procurorii ei. Di Pietro susținea, într-o conferință susținută la București în 2015, că trebuie făcut totul și prin orice mijloace ca persoanele corupte, în special din mediul politic și al afacerilor, să fie suspendate, arestate și condamnate. A povestit studenților români de la drept că procurorii italieni au fost acuzați că au decimat partidele, că politicienii au modificat legi abuziv, că presa era aservită și că nu l-a susținut în cei doi ani de luptă împotriva corupției, dar că a atras de partea lui o mare masă a societății civile. A arestat 1.300 de oameni, fiind acuzat că magistrații lui arestează fără probe și că au reușit să dizolve partidele tradiționale.

Despre ce a urmat în Italia, după lupta anticorupție a lui Di Pietro, ne spune acum, după 23 de ani, jurnalistul Gianlorenzo:

Şeful magistraturii, care era Antonio Di Pietro, s-a folosit de rolul central pe care l-a avut în lupta anticorupţie şi după ce operaţiunea „Mani Pulite“ s-a oprit, s-a folosit de asta ca de o trambulină politică. El a devenit şeful unuia dintre cele mai puternice partide din Italia. Dacă activitatea lui ar fi fost total loială oamenilor, ar fi rămas în magistratură. Eşecul „Mani Pulite“ se datorează şi lui. În campania electorală din februarie, pentru alegeri anticipate, Di Pietro a încercat să readucă în atenţie ce bine a făcut el Italiei prin lupta anticorupţie. Cu toate acestea, nimeni nu l-a ascultat. (…) Rolul luptei anticorupţie duse de justiţie nu este să creeze haos, cum s-a întâmplat în Italia sau cum se întâmplă acum în România. Rolul justiţiei este să creeze ordine. Atunci când justiţia face ordine, ajută oamenii, dar când se creează haos, asta nu ajută la nimic”.

Poate că, la fel ca Di Pietro, doamna Kovesi va alege să intre și ea în politică, motivând, ca și omologul italian că „politicienii sunt cei care trebuie să facă ce e mai bine pentru țară”.

Eu privesc cu mai mult optimism ceea ce se întâmplă cu România, deoarece cred că avem încă puterea să scoatem Binele din ce este Rău. Dezvăluirile jurnaliștilor, opiniile lor și forțarea instituțiilor statului și a politicienilor la reacții au condus către ceea ce începe să se contureze a fi o reală separație a puterilor în stat, o facere cu adevărat a statului de drept. Despre rolul președinților Băsescu și Iohannis în aranjarea acestui mare domino, răscolit de grupuri precum cel numit de Dan Andronic „Noi suntem statul!”, am să scriu altădată. Important este că acest rol a existat, uneori bun, alteori toxic.