Măcelul guvernului: PNL răstoarnă guvernul Ponta dacă Parlamentul dă aviz pozitiv pentru Șova, iar cazul Vâlcov mânjeşte Codul Fiscal

Măcelul guvernului: PNL răstoarnă guvernul Ponta dacă Parlamentul dă aviz pozitiv pentru Șova, iar cazul Vâlcov mânjeşte Codul Fiscal

Dacă votează pentru avizarea urmării penale în cazul Șova și Vâlcov, guvernul PSD cade, pentru că cel mai probabil așa cum s-a creat deja prin presă certitudinea, firele cazului Șova duc spre premier. Dacă parlamentul nu dă aviz pozitiv pentru arestare în cazul Șova, pe guvern va fi o presiune de imagine pe care o va exploata PNL.

Oricum o dau prin votul de astăzi, Victor Ponta și Guvernul, vor avea de suportat un cost major. Trebuie să aleagă între costul politic și costul de imagine și ca de obicei, mai lesne este să lase imaginea și să se preocupe de supraviețuirea politică. Oricum, guvernul Ponta va intra probabil în istorie ca cel mai presat guvern  - şi juridic şi politic - din România de după 1989.

De asemenea, întreaga discuție despre Dan Șova și Darius Vâlcov lipsesc de credibilitate eforturile lui Victor Ponta de a dezbăra PSD de eticheta de „întâiul partid corupt” și fac inutile strădaniile de la Consiliul Național și acțiunile pentru modificarea statutului prin extirparea din partid a pesediștilor inculpați. 

Ce ar fi interesant este să se concentreze atenţia pe votul din cazul Darius Vâlcov pentru a salva politic un vot în cazul Şova. Oricum PNL este dezorientat, prin faptul că are la rândul său, un deputat - pe Thedor Nicolescu (implicat în cazul ANRP-Horia Georgescu) care aşteaptă şi el un aviz de la Parlament în rând cu Șova și Vâlcov.   De altfel, este de luat în seamă cum se aglomerează informațiile despre fostul ministru al Finanțelor - știrile despre lingourile și tabloul de Renoire a lui Dariu Vâlcov au prins masiv în presă și la public stârnind multă ironie -  în timp ce discuţia despre votul pe cazul Șova trece mai în spate.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Din toată povestea, avantajul nostru, ca public consumator de investigaţii este că ne-am elevat: de la caltaboșii lui Decebal Traian Remeș, acum aflăm de Renoire-ul lui Darius Vâlcov.  

Votul pentru Darius Vâlcov este diferit de votul pentru Dan Şova însă ambele se întrec în urmări negative pentru premier.

În cazul fostului ministrului de Finanţe, este vorba despre o lăcomie tipică pentru cineva familiarizat cu mersul puterii la nivel local. Ce este cel mai rău în acest caz, este că, asocierea pregnantă a fostului ministru cu Codul Fiscal (mai ales în condiţiile în care premierul Ponta a insistat cu apărarea ministrului Vâlcov și după acuzațiile aduse de DNA) aruncă în derizoriu idei care puteau fi discutate. Cine mai poate vorbi cu seriozitate despre Codul lui Vâlcov-Reonire - cum circulă deja pe internet bancuri despre fostul demnitar de la Finanțe?

În cazul lui Dan Șova efectele rele (după cum discută deja experții în activarea și întreținerea bârfelor și zvonisticii politice în discuția publică)  merg la rădăcina asocierii de afaceri cu Victor Ponta. Negativ, în acest caz, este nu doar problema de moralitate, ci ideea de facilitare a influenței politice.

Peste toate evident, consecința este compromiterea politicienilor tineri din PSD care acumulaseră ceva experiență și care au înlocuit la guvernare liderii din generația mai veche de pesediști, acum retrași sau făcuți de Justiție să se retragă.

Pentru PNL, votul de astăzi din Parlament are mare importanță ca și consecințe și prin apropierea de premier şi prin compromiterea guvernării şi servește ca o foarte bună ocazie pentru a desăvârși răsturnarea guvernului Ponta.  Orice face Guvernul,  de la bonul fiscal (exemplu, campania recentă de anunţuri A4 care au împânzit vitrinele fiecărui butic, chioșc, magazin, până și la spălătoriile auto – vizînd solicitarea de bonuri fiscale) şi până la reducerea Tva,  este amenințat cu lipsa de credibilitate prin rostogolirea în cascadă a acuzațiilor la adresa celor care guvernează.