PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Macovei: Am fost întrebată dacă aş accepta să devin ministru al Justiţiei în Bulgaria şi am spus "Da", dar nimeni n-a venit să mă caute

Autor: | | 4 Comentarii | 571 Vizualizari
Europarlamentarul român Monica Macovei crede că premierul bulgar nu vrea să combată corupţia
Europarlamentarul român Monica Macovei este de părere că premierul bulgar nu are nicio intenție să lupte împotriva corupţiei, mărturisind că deşi a precizat că ar accepta funcţia de ministru al Justiţiei în Bulgaria, nu a venit nimeni să o caute.

"Vorbele premierului vostru, potrivit cărora nu există nicio încercare reală de luptă împotriva corupţiei în România, în timp ce arestările unor politicieni la nivel înalt au legătură cu afilierea politică, sunt un semn rău. Aceste cuvinte înseamnă că Boiko Borisov nu are nicio intenţie de a duce un război real împotriva corupţiei. Politicienii trebuie investigaţi", a declarat Monica Macovei, pentru Novite, relatează Mediafax.

"Trebuie să existe oameni cu poziţii ferme, atât procurori, cât şi judecători. Voi aveţi în Bulgaria un politician care este dispus să facă ceva în această privinţă? Am fost întrebată dacă aş accepta să devin ministru al Justiţiei în Bulgaria şi am spus «Da», dar nimeni nu a venit să mă caute. Nimeni nu vrea să lupte împotriva practicilor corupte, pentru că politicienii vor deveni victime", a subliniat europarlamentara.


Tag-uri: monica macovei, ministrul justitiei, coruptie, bulgaria, Boiko Borisov
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Macovei: Am fost întrebată dacă aş accepta să devin ministru al Justiţiei în Bulgaria şi am spus "Da", dar nimeni n-a venit să mă caute.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi