Macron, Le Pen, Fillon, Melenchon – umăr la umăr înaintea primului tur

Macron, Le Pen, Fillon, Melenchon – umăr la umăr înaintea primului tur

Au mai rămas două zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, la capătul unei campanii electorale bizare, și orice rezultate sunt posibile

Marcate de diferitele afaceri în justiție ale candidaților, ultimele luni au fost complet parazitate de dezbateri care au lăsat în umbră bilanțul ultimilor 5 ani de hollandism.

Fapt fără precedent, la două zile de primul tur, patru candidați se află în frunte, în marja de eroare, chiar dacă favoriții sondajelor sunt Marine Le Pen și Emmanuel Macron. Sondajele sunt însă și ele parazitate pe de o parte de faptul că un număr important de electori refuză să răspundă, pe de alta de numărul mare de indeciși (atenție, nu de absenți!): 30% dintre cei care declară că vor merge la vot nu s-au hotărât pentru cine vor vota. În aceste condiții, nimeni nu se hazardează să parieze pe unul sau altul dintre cei patru favoriți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, analiștii iau în considerare „dinamica” pentru a prevedea eventuale răsturnări de situație din ziua votului: Le Pen și Macron se află de câteva săptămâni pe un trend descendent în timp ce Fillon și Melenchon pe o curbă ascendentă.

Cine sunt favoriții

Preferatul sondajelor, Emmanuel Macron (39 de ani) este un economist trecut pe la Banca Rothschild, descoperit și format în politică de François Hollande. Macron a fost inspiratorul programului economic al actualului președinte; a petrecut doi ani ca secretar general adjunct la Elysée și alți doi ani ca ministru al Economiei în guvernul Manuel Valls. Ca o picanterie: este căsătorit cu fosta lui profesoară de franceză (Brigitte Macron, 63 de ani) după ce a curtat-o întâi pe fiică. O diferență de „doar” 24 de ani. Macron se declară „nici de dreapta, nici de stânga”, iar mișcarea lui, „En Marche!”, creată anul trecut, are militanți care merg de la stânga extremă la centru-dreapta. Este un europenist convins.

Marine Le Pen este în pierdere de viteză. A reușit în ultimii ani să dediabolizeze imaginea Frontului Național, însă măsurile ei radicale inspiră neîncredere: ieșirea din euro, renegocierea tratatelor europene și organizarea unui referendum pentru ieșirea Franței din UE, închiderea imediată a frontierelor.

Un auster și un OZN

François Fillon, candidatul care a câștigat cu o majoritate strivitoare învestitura Republicanilor, a pierdut 6 procente în trei luni din cauza presupusei angajări fictive a soției lui, Penelope, la cabinetul parlamentar. Perseverent și încrezător în steaua lui, Fillon a rezistat tuturor presiunilor de a se retrage din cursă, susținut în special de baza partidului. Cu un program auster de redresare a Franței, Fillon este considerat de toți analiștii cel mai „solid” dintre candidați. Pro-european, însă adept al înnoirii instituțiilor și tratatelor. Un atentat jihadist împotriva lui, dejucat în ultima clipă, a readus de atfel în dezbatere chestiunea războiului împotriva terorismului.

În sfârșit, Jean-Luc Mélenchon, un fel de OZN în această campanie (mitinguri concomitente cu holograme ale candidatului), admirator al lui Guevara și Chavez și promotor al unei uniuni cu Venezuela (!!!), Mélenchon se reclamă candidatul Franței nesupuse. Cere părăsirea tratatelor europene, iar programul lui economic este de sorginte comunistă. Ascensiunea spectaculoasă în sondaje face cât se poate de posibilă prezența lui în turul doi.