Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, trimişi în judecată. Salarii de bancheri la Partida Romilor

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, trimişi în judecată. Salarii de bancheri la Partida Romilor

Procurorii DNA au dat publicităţii rechizitoriul prin care deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri UE şi infracţiuni de corupţie. Din actul de sesizare a instanţei reiese că cei doi, alături de reprezentanţii Partidei Romilor, au folosit în benefi ciul propriu banii europeni destinaţi romilor defavorizaţi și și-au dat lefuri de 5.000 de euro

Fondurile destinate derulării a două proiecte - finanţate din bani europeni şi de stat - menite a-i scoate din sărăcie lucie pe circa 3.000 de romi prin creşterea capacităţii lor de a participa pe piaţa muncii, au fost folosite de Mădălin Voicu, Nicolae Păun şi complicii lor pentru propria „dezvoltare personală”.

„Inculpaţii au creat un mecanism de fraudare, constând, în esenţă, în perpetuarea accesului la finanţare, în scopul propriei îmbogăţiri, pe fondul neîndeplinirii sarcinilor corespunzătoare”, arată procurorii DNA.

În realitate, peste 5.000 de romi n-au beneficiat de cursuri de calificare (ca bucătari, florari sau lucrători în construcţii), ci li s-au folosit doar datele personale pentru a obţine finanţarea, apoi - unora mai „norocoşi” - li s-a cumpărat tăcerea cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este evident faptul că aceste sume s-au achitat pentru că aşa-zişii cursanţi să nu divulge modul de derulare a cursurilor. (...) Oferirea sumelor băneşti pur şi simplu, fără îndeplinirea cel puţin a condiţiei frecventării cursurilor indică intenţia inculpaţilor de a perpetua derularea proiectului, în scopul exclusiv al încasării salariilor”, se mai arată în documentul citat.

Spre exemplu, managerul de proiect de la Asociaţia Partida Romilor, Gheorghe Ivan, a încasat în cele 42 de luni (septembrie 2010 - aprilie 2014) venituri de peste 1 milion de lei, echivalent al unui salariu de peste 5.000 de euro pe lună, în timp ce soţia sa a încasat 600.000 de lei.

Taxe la stat, achtate din fonduri UE

De asemenea, la dosarul cauzei s-au regăsit o serie de contracte de donaţie prin care salariaţii din cadrul proiectului se angajau să doneze diferite sume de bani în cadrul perioadei contractuale. „Sumele încasate cu titlu de donații au fost ulterior direcţionate fie spre plata unor contribuţii personale ale beneficiarului la proiect, contribuţii la bugetul de stat, cazări la hotel sau pentru achitarea unor rate aferente achizitiei unui autoturism marca (...) (în sumă de 44.255,91 euro). Practic, pe de o parte Asociaţia Partida Romilor Pro Europa şi-a achitat obligaţiile restante la bugetul de stat din fondurile europene încasate în mod fraudulos, sub titlu de donaţie, iar pe de altă parte au fost efectuate cheltuieli care nu aveau legătură cu derularea şi implementarea proiectului (în cazul de faţă fiind vorba de achiziţia unui autoturism de lux)”, au mai reţinut procurorii. Nicolae Păun și Mădălin Voicu și-au susținut permanent nevinovăția.