MAE, despre atacurile din Danemarca: Acte violente inacceptabile

MAE, despre atacurile din Danemarca: Acte violente inacceptabile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră că atacurile teroriste din Danemarca sunt acte violente inacceptabile comise pe teritoriul Uniunii Europene şi constituie un atac la adresa valorilor europene fundamentale.

"MAE condamnă cu fermitate atacurile teroriste din Danemarca şi transmite condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în urma acestora. (...) Asemenea atacuri de o gravitate deosebită şi lipsite de orice justificare ne întăresc şi mai mult angajamentul de a lupta împotriva terorismului internaţional şi a extremismului. În aceste momente dificile, exprim, în numele meu şi al Ministerului Afacerilor Externe, solidaritatea faţă de Danemarca şi poporul danez", a fost mesajul transmis duminică de ministrul Bogdan Aurescu, conform unui comunicat de presă al MAE, citat de Agerpres.

De asemenea, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat ferm atacurile din Copenhaga, într-un mesaj postat pe Twitter.

"Condamnăm ferm atacurile din Danemarca. Uniunea Europeană este unită împotriva terorii şi extremismului. Îmi exprim solidaritatea cu Danemarca şi cu poporul danez", a transmis Bogdan Aurescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un bărbat deschis focul, sâmbătă, în Copenhaga, în exteriorul unei clădiri care găzduia o dezbatere despre Islam și despre libertatea de exprimare. Un civil a fost ucis și trei ofițeri au fost răniți în stradă, în timp ce încercau să protejeze zona. La eveniment era prezent și ambasadorul francez în Danemarca, precum și artistul suedez Lars Vilks, autor al unor caricaturi ale profetului Mahomed.

Un alt atac armat a avut loc la câteva ore, în apropierea unei sinagogi, în urma schimbului de focuri o persoană fiind ucisă. Ulterior, poliţiştii au împuşcat mortal un bărbat, în apropierea unei gări din capitala Danemarcei, victima fiind presupusul autor al celor două atacuri armate.