MAE: Un al doilea șofer român, audiat de autoritățile elene, în cazul accidentului de TIR

MAE: Un al doilea șofer român, audiat de autoritățile elene, în cazul accidentului de TIR

Autoritățile elene l-au găsit, într-o zonă aflată în apropierea locului accidentului, pe cel de-al doilea presupus șofer, cetățean român, despre care existau indicii că se afla în autocamionul care a lovit coloana de mașini. Șoferul arestat a declarat în cadrul audierilor că s-a aflat singur în autocamion.

Potrivit unui comunicat al MAE, remis EVZ, conform informaţiilor oferite de  reprezentanții conducerii poliției locale, în cursul nopţii de 6 octombrie, autoritățile l-au găsit, într-o zonă aflată în apropierea locului accidentului, pe cel de-al doilea presupus șofer, cetățean român.

Consulul general al României la Salonic a întreprins un nou demers, azi,  pe lângă conducerea poliției din zona producerii accidentului, pentru a obține noi elemente de noutate privind cazul aflat în atenție.

Cetățeanul român a fost condus la unitatea de poliție, fiind supus unor audieri. Ulterior audierilor, nu a fost luată măsura reținerii acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, după finalizarea audierilor, cetățeanul român a fost supus unor evaluări medicale, fiind în prezent liber.

În ceea ce privește prezumția că acesta era cel de-al doilea șofer, precizăm că autoritățile elene au declanșat procedura de cooperare polițienească internațională, fiind în legătură directă cu autoritățile române de resort, în vederea stabilirii cu certitudine a calității sale de șofer.

Referitor la ancheta judiciară aflată în plină desfășurare, MAE amintește că cetățeanul român arestat și acuzat de producerea accidentului este reprezentat de avocat, care în prezent analizează întregul dosar.

Avocatul este singurul care are dreptul să acționeze în interesul clientului său, să copmunice cu autoritățile competente, în privința acestuio caz, precizează sursa citată.