Mafiotul ANALFABET, șeful clanului Cârpaci, mai tare ca Voiculescu, Năstase, Becali, Mitrea sau Mircea Băsescu

Mafiotul ANALFABET, șeful clanului Cârpaci, mai tare ca Voiculescu, Năstase, Becali, Mitrea sau Mircea Băsescu

În România un sef de clan de rromi, analfabet, e mai puternic decât Voiculescu, Năstase, Becali, Mitrea, Fenechiu sau Mircea Băsescu. E mai tare decât toți la un loc, și decât orice alt nume greu condamnat care a avut de executat vreo pedeapsă cu închisoare. Ionelaș Cârpaci, care are de aproape trei săptămâni o sentință definitivă, irevocabilă și executorie pe numele lui, de peste 7 ani de închisoare, e lăsat în pace în Germania. Asta înseamna să fii un mafiot adevărat!

Românii s-au obișnuit deja cu cazuri mari de corupție. De fiecare dată, protagoniștii au ajuns la închisoare imediat ce s-a pronunțat sentința.

Dan Voiculescu, Gigi Becali, Relu Fenechiu, Miron Mitrea, Ilie Năstase, și, mai nou, Mircea Bpsescu, sunt numai câteva exemple. În anumite cazuri, poliția a descins cu mascații pentru ridicarea deîndată a ”infractorului dovedit și condamnat”. A fost și cazul lui Ovidiu Tender, unde, un echipaj de poliție staționa în aproapie de vila sa de lângă Timișoara, încă dinainte de pronunțarea sentinței finale, și practic, în momentul în care s-a transmit mandatul la IPJ Timiș, oamenii legii coborîseră deja din mașină și sunau la interfon. Super sincronizare!

Deși e condamnat de 3 săptămâni, pe Ionelaș Cârpaci nu l-a găsit încă nimeni. El trăiește la Frankfurt și este cetățean german. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ionelaș Cârpaci nu apare încă în secțiunea ”urmăriți” a IGPR

Poliția Timiș a răspuns vineri, 24 iunie, la o solicitare scrisă formulată și transmisă pe 17 iunie. ”La data de 08 iunie a.c., Curtea de Apel Timișoara a emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 10/2016 pe numele bărbatului de 49 de ani, fapt pentru care polițiștii Serviciului de lnvestigații Criminale Timiș s-au deplasat la adresa de domiciliu a acestuia, din municipiul Timișoara, pentru a pune în aplicare mandatul. Întrucât persoana nu a fost depistată, polițiștii au procedat la darea în urmărire națională a acesteia. În urma verificărilor efectuate și a informațiilor obținute, polițiștii an stabilit că bărbatul se află în Germania, toate datele fiind transmise Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — I.G.P.R. în vederea informării autorităților germane. Totodată, au fost efectuate procedurile în cauză pentru obținerea mandatului European de Arestare, în baza căruia bărbatul a fost dat în urmărire intemațională”, a transmis agent principal de poliție Mirela Drăghicioiu.

Curios, pe site-ul Poliției Române, mafiotul dat în urmărire nu apare, nici printre urmăriții general, nici printre cei ”most wanted”, unde, bunăoară, figurează încă Gregorian Bivolaru, prins pe 26 februarie. Cârpaci nu apare nici cu numele vechi (n.r. acesta, scris cu ambele grafii posibile), nici cu cel nou, Ionel Sandner.

Foști șefi ai Poliției Timiș, mână în mână cu infractorii rromi

Sursele EVZ spun că Ionelaș Cârpaci a dat atât de multă șpagă încât nimeni din Poliția Timiș, SRI Timiș sau SIPI Timiș nu îndrăznește să miște lucrurile, probabil de frică.  Dacă ajunge baștanul la pușcărie, începe să-i toarne pe toți. Ca atare e mai convenabil să rămână în noua sa țară, și să execute pedeapsa acolo. În consecință, a și fost lansat un zvon convenabil: acela că noua lui țară nu extrădează. Nimic mai fals. EVZ a cerut lămuriri direct la Ambasada Germaniei în acest caz. Iată răspunsul oferit. ”Republica Federală Germania extradează în mod regulat, către alte state membre ale Uniunii Europene, infractori condamnați,  atunci când sunt întrunite condițiile legale necesare procedurii de extrădare. În cazul pedepselor privative de libertate mai îndelungate, este posibil ca persoana condamnată să fie transferată, la cerere, înapoi în Germania. Restul de pedeapsă va fi astfel ispășit în Germania, după ce, în cadrul unei proceduri de exequatur, sentința pronunțată de instanța din străinătate este declarată ca fiind executorie”, transmite Mihaela Ilie, de la Secţia juridică şi consular a Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti.

Mai amintim că, așa cum știe toată România, și cum EVZ a relatat deseori, șefii Poliției Timiș erau extrem de apropiați de clanurile mafiote de rromi. Fostul șef al Poliției Timiș, Sorin Muntean, și alți șefi de servicii și birouri din cadul aceleiași instituții, încasau șpăgi generoase de la rromii cu palate,  nu numai pentru a le face uitate dosarele penale, dar și pentru a-i consilia cum să eludeze legea, și cum să continue liniștiți să prejudicieze statul cu milioane de euro.

Ionelaș Cârpaci este cel mai bogat rrom din România

”Nașul” mafiei imobiliare țigănești din Timișoara, Ionelaș Cârpaci, a fost dat în urmărire generală pe 9 iunie. Cel mai bogat lider rrom din România, care a făcut avere conducând rețele de cerșetorie și prostituție în vest, după care a ”brevetat” metoda țigănească de pus mâna pe imobile, a fost condamnat de Curtea Supremă. Dar, oficial, el nu mai există. Cetățeanul român Ionelaș Cârpaci a devenit cetățeanul german Ionel Sandner. Cu acte în regulă.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Ionelaș la 7 ani și 2 luni de închisoare, plata a 1,5 milioane de euro daune morale către Ital Rom SRL, respectiv a 325.120 de euro, împreună cu alt inculpat, către Primăria Timișoara, și i-a confiscate un imobil din centrul orașului, pe bulevardul CD Loga.

Cârpaci a falsificat semnătura primarului

Baștanul a fost trimis în judecată în 2010, după ce procurorii au stabilit că, falsificând semnătura fostului primar Gheorghe Ciuhandu, și-a însușit mai multe terenuri, în numele unor cetățeni germani fictivi. Trasferul de terenuri a fost legalizat, în fals, în 30 iunie 2006. În aceeași zi, așa-zișii proprietari au vândut terenurile lui Crăciun Cârpaci, iar peste două luni acesta vinde proprietăţile către Ital-Rom Construcţii, firmă care ridica lângă ele un bloc de 10 etaje și dorea să extindă proiectul.

În rechizitoriul de trimitere în judecată se vede că Ionelaș Cârpaci a fost sprijinit de un inspector de la Direcția Fiscală și un consilier juridic de la Primăria Timișoara, de notari (Luminița Notingher și Safta Criste - soţia fostului procuror general al României, Mircea Criste, care însă ulterior a fost scoasă de sub urmărire pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, primind doar o amendă administrativă de 1.000 lei), angajați de la cadastru (un registrator și un asistent registrator OCPI Timiș) etc.

Și-a schimbat numele după ce a dat tunul imobiliar

În 2006, după ce a dat tunul imobiliar, vânzând cu 3 milioane de euro terenurile, Ionelaș Cârpaci și-a schimbat repede numele. Acum se numește Ionel Sandner și este cetățean german. În Germania și este căutat pentru punerea în executare a sentinței Curții Supreme.

Cu o vilă pe strada Brașov nr.1, în Timișoara, și cu zeci de vile de patrimoniu, case și apartamente, terenuri și garaje, Cârpaci / Sandner este cel mai bogat lider rrom din România. Averea lui a fost evaluată  acum cinci ani la peste 13 milioane de euro, în contextul în care acesta nu se ocupă, oficial, cu nimic. Nu are nicio afacere pe numele lui. și, de fapt, nicio proprietate. Toate sunt pe numele rudelor de gradul I și al nevestei.

Până nu de mult era și analfabet, însă între timp a luat lecții de scriere. A rămas însă cu tabieturile de mare boier: la palatul din Timișoara (unde vine numai câteva luni pe an) are servitori. Aceștia îi șterg de praf mașinile zilnic (un BMW X5, două Audi Q7 şi Q5 şi un Mercedes, toate înmatriculate în Germania) și îi răspund la telefon.

Cârpaci  a ”brevetat” metoda ”ţigănească”

Cumpăra cel mai ieftin apartament dintr-un imobil, muta acolo o familie săracă, care avea ordin să le facă vecinilor viață de coșmar. După luni de zile în care erau inundați, intimidați și își găseau ușile acoperite cu fecale, vecinii” își vindeau locuințele, sub prețul pieței, numai să scape.

Banii cu care și-a început afacerile imobiliare i-a făcut Cârpaci, conform unor surse judiciare ale EVZ, ”prin tranzacţii imobiliare ilicite şi conducând reţele de cerşetorie și prostituție în Vest, imediat după Revoluţie”.