Tema magilor care vin să se închine Pruncului a avut un ecou special în arta Renașterii florentine et pour cause!
Familia de Medici se regăsea în magi și a cultivat intens simbolistica lor. La fel vor face și vor simți și celelalte mari familii florentine: Pazzi, Albezzi, Pitti, Salviati, Strozzi, Brancacci etc.
Cauza acestei speciale sensibilități a bogaților florentini pentru magii din Evanghelia lui Matei este că nici un alt personaj/grup de personaje din Noul Testament nu li se părea că le seamănă mai bine. Asemănarea, mă grăbesc să precizez, nu se referea la vreun element exterior (de fapt, magii sînt personaje destul de misterioase, nu știm mare lucru despre ei), ci la acele elemente pe care Evanghelia după Matei le precizează în legătură cu magii: erau bogați, nobili, învățați, generoși și, mai ales, s-au închiat lui Cristos din prima clipă. Aveau, așadar, cunoaștere, pe lîngă putere și avere. Mai mult și, poate, mai important: magii sînt singurii bogați din Noul Testament care se mîntuie sigur! Ei sînt adevăratul model de comportament al creștinului bogat, așa cum poate fi el decelat în textele sacre, care favorizează soteriologic sărăcia, proveniența umilă și ignoranța. În magi au văzut nobiliI Florenței prospere mesajul pe care Dumnezeu li-l transmite. Sarcina lor pe Pămînt, așadar, era să se închine lui Iisus și să dăruiască înaintea tuturora - ei trebuiau să fie primii închinători și primii contribuitori. De aici, concurența în mecenat, de aici evlavia publică bine finanțată (nu e nici un păcat să folosești banii pentru a arăta altora evlavia ta!), de aici setea de cunoaștere și de frumos întru Cristos care a caracterizat pe bogații Florenței pe tot parcursul Renașterii.
Cosimo de Medici, desigur, a fost un om cu totul remarcabil - unul dintre acei oameni care fac atît de multe într-o singură viață, încît ajungi la concluzia că au fost mai puternici decît însăși viața. Nu găsesc egal lui Cosimo de Medici în istoria Florenței - nici măcar pe strălucitul său nepot, Lorenzo, pe care îl admir nespus. Bogăția enormă pe care Cosimo a reușit să o adune a fost doar un mijloc de a-și susține și proiecta puterea, care, la rîndul ei, a devenit în mîinile sale o forță a destinului său și al cetății sale, căci el și nu altul a fost supranumit, după moarte, ”Pater patriae”. Cînd Cosimo a comandat lui Michelozzo Michelozzi renovarea mănăstirii San Marco din Florența, i-a cerut să îi amenajeze o chilie în rînd cu celelalte chilii ale călugărilor, la fel de austeră și la fel de strîmtă, unde să se poată retrage periodic. Pe peretele acestei chilii, ceruse să-i fie pictată scena magilor (o va picta Fra Angelico) și sub lumina ei Cosimo de Medici s-a rugat și a meditat ore și zile și nopți. Cosimo însuși, ca probă supremă de adeziune la simbolistica magilor, a înființat în Florența un fel de club al bogătașilor, menit să acționeze în spiritul cunoașterii și generozității creștine, pe care l-a intitulat ”Confreria Magilor”.
Ne puteți urmări și pe Google News
În 1459, cînd fiul său, Piero, a comandat lui Benozzo Gozzoli fresca pentru capela privată a familiei din Palatul Medici de la Florența (Cosimo avea 70 de ani, iar statura sa de veritabil patriarh florentin era deja împlinită) era firesc, așadar, ca pictura să fie o amplă scenă a călătoriei magilor spre Betleem. Gozzoli, preferat , cum ziceam, de Piero, nu are nici anvergura artistică a celor pe care îi preferase, în zilele lui bune, tatăl său, Cosimo, și nici a celor pe care, după puțin timp, îi va prefera, alege și proteja fiul său, magnificul Lorenzo. Așa se face că putem privi astăzi pictura enormei scene a magilor de pe trei pereți (cu excepția celui la care este altarul) ai capelei de Medici convinși că vedem execuția cuminte a unei comenzi. E bine că nu sîntem în fața unei capodopere, care ne-ar fi orbit cu o calitate artistică uluitoare sau cu profunzimi de intuție genială, ci în fața unui document onest, care mărturisește un anume stadiu al ideilor epocii. Vedem, prin urmare, o scenă luxuriantă, cu sute de personaje care însoțesc magii. Culorile sînt vii, deschise, luminoase, călătoria impresionantului grup este veselă, vedem scene de vînătoare în marja deplasării, animale exotice și multă bogăție. O fantezie aristocrată sub o lumină liniștită, deplină. Mai interesante decît pictura în sine sînt figurile personajelor. Avem, acolo, toată protipendada de Medici: Cosimo (modest, pe un măgar), Piero pe un cal alb majestuos, și Lorenzo în chip anticipat de mag (la data realizării picturii Lorenzo nu avea 10 ani, iar chipul său de pe frescă este al unuia dintre cei trei magi, cel mai frumos și mai în putere dintre ei), nepoți, unchi, veri și verișoare. Vedem acolo și pe aliații de nădejde ai familiei, ducii de Milano și de Rimini. Firește, nu lipsește garnitura de intelectuali (Marsilio Ficino, frații Pulci) și de artiști (Gozzoli însuși s-a plasat în cortegiu). Dar despre ce e cu adevărat relevant pentru noi în această frescă, mîine.
Recomandările noastre
