Magistrații au motivat de ce NU au întrerupt pedeapsa lui Gigi Becali: “Petentul nu se află în situaţia de a alege, fără restricţii, o clinică situată în afara graniţelor statului”

Magistrații au motivat de ce NU au întrerupt pedeapsa lui Gigi Becali:  “Petentul nu se află în situaţia de a alege, fără restricţii, o clinică situată în afara graniţelor statului”

Gigi Becali nu se află în situaţia de a alege, fără restricţii, o clinică din străinătate pentru a se opera de hernie de disc. Acesta este unul dintre argumentele magistraţilor care au refuzat să întrerupă pedeapsa latifundiarului din Pipera. În motivarea deciziei, judecătorii afirmă că patronul Stelei nu poate beneficia de acelaşi tratament ca o persoană liberă.

Magistraţii au dat motivarea deciziei la refuzul cererii de întrerupere a pedepsei, pe motive medicale, formulate de Gigi Becali. Aceştia explică faptul că patronul Stelei nu poate cere să facă operaţia în străinătate şi nu poate alege clinica.

"Condiţia posibilităţii de efectuare a acestei operaţii sub pază permanentă a fost evaluată pozitiv de către medicii legişti în cadrul expertizei medico legale. (...) Petentul nu se află în situaţia de a alege, fără restricţii, o clinică situată în afara graniţelor statului,... având obligaţia de a se supune exigenţelor normelor carcerale stabilite prin lege", scriu magistraţii în motivarea deciziei prin care au refuzat întreruperea pedepsei, potrivit postului Romania TV.

Avocat: I se refuză accesul la asistenţă medicală adecvată

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul lui Gigi Becali are însă o altă explicaţie. "I s-a respins cererea ca nu cumva să beneficieze de un drept de care nu ar beneficia celelalte persoane condamnate. Dânsului i se refuză accesul la asistenţă medicală adevcvată, ca atât timp cât este încarcerat să nu viseze la un tratament la fel ca o persoană liberă", a declarat avocatul Maria Vasii.

Decizia nu este definitivă

Tribunalul Constanţa a respins, săptămâna trecută, cererea de întrerupere a pedepsei a lui Gigi Becali, pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au luat act de raportul medico-legal întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Constanţa, Gigi Becali fiind adus de la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat, la Tribunalul Constanţa, unde a avut loc un nou termen în procesul în care a cerut întreruperea pedepsei din motive medicale.

Becali, despre cel mai mare medic din România

Becali le-a spus magistraţilor că la dosar sunt depuse cinci opinii ale unor medici neurochirurgi, toţi concluzionând că în cazul său o intervenţie chirurgicală la coloană este iminentă.

"Când cinci opinii ale medicilor neurochirurgi, între care şi medicul Ciurea, care este cel mai mare din România, arată că dacă nu se face operaţia este pericol de paralizie, nimeni nu mă poate obliga să fac această intervenţie la un doctor pe care îl vor instituţiile statului", a spus Becali, în faţa instanţei.

De asemenea, avocata lui Gigi Becali, Maria Vasii, a cerut instanţei întreruperea executării pedepsei, deoarece, conform expertizei medico-legale, omul de afaceri suferă de o afecţiune gravă şi are nevoie de intervenţie chirurgicală, aceasta neputând fi făcută în sistemul penitenciar.

DNA: Afecțiunea poate fi tratată în România

Pe de altă parte, procurorul DNA Andrei Bodean a cerut instanţei să respingă cererea de întrerupere a pedepsei, susţinând că afecţiunea lui Gigi Becali poate fi tratată cu succes în spitalele din România şi că ar putea avea loc sub pază, iar tratamentul ulterior ar putea fi continuat la Penitenciarul Poarta Albă.

În 30 decembrie 2013, Gigi Becali a formulat o cerere întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, acuzând o afecţiune veche la coloană, care nu a mai fost tratată în perioada încarcerării.

Gigi Becali a fost transferat, în 9 ianuarie, de la Penitenciarul Poarta Albă la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru a fi supus unor investigaţii medicale după ce a acuzat dureri de spate. El a revenit în penitenciar după şase zile.

Avocat: Suferă de hernie de disc

Avocatul Bogdan Vlad declara că Gigi Becali a fost diagnosticat cu hernie de disc cervicală, de către medicii Spitalului Penitenciar Poarta Albă.

Finanţatorul Stelei are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.