Mai ceva ca în EVUL MEDIU! O întreagă COMUNITATE trăieşte într-o PEŞTERĂ departe de CIVILIZAŢIE | GALERIE FOTO

Mai ceva ca în EVUL MEDIU! O întreagă COMUNITATE trăieşte într-o PEŞTERĂ departe de CIVILIZAŢIE | GALERIE FOTO

Un sătuc din Provincia Guizhou din China găzduieşte peste 100 de oameni care locuiesc într-o peşteră gigant naturală.

La aproape doi kilometri de mare, peştera poate fi accesată doar pe jos, iar din cauza faptului că accesul se face foarte greu, comunitatea se chinuie să supravieţuiască. 

Comunitatea a avut chiar şi o şcoală, care a fost închisă în 2011, deoarece guvernul chinez a transmis că ţara lor nu este o societate de oameni crescuţi în peşteră. Acum copiii se chinuie să parcurgă un drum de două ore pentru a ajunge la cea mai apropiată şcoală. 

Oamenii care trăiesc în acea peşteră s-au chinuit să convingă oficialii să le construiască o cale de acces mult mai facilă, astfel încât să poată folosi şi ei mijloacele de transport în comun, dar în timp ce localnicii din satele apropiate au acces la televiziune şi internet, aceştia se chinuie să supravieţuiască. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursă: Bored Panda