Mama din BOTOȘANI, proxenet pentru fiica de numai 8 ani

Mama din BOTOȘANI, proxenet pentru fiica de numai 8 ani

O copilă de numai opt ani a fost violată de un bărbat îîn vârstă de 60 de ani de aproape 100 de ori, cu acordul mamei sale și a unei mătuși, în schimbul unor alimente.

Autoritățile au stabilit că minora a fost violată de 95 de ori, timp de un an, între vara anului 2014 și 2015.

Bărbatul care a abuzat sexual fetița se află acum în închisoare, alături de mama și mătușa micuței.

Fetița este dintr-o familie cu posibilități materiale foarte reduse, locuia cu mama, bunica, mătușa și cei patru frați. Calvarul care și-a pus amprenta pe întreaga viață a micuței a început în urmă cu doi ani, atunci când mătușa acesteia a dus-o la un bătrân din sat care îi promisese femeii că o va ajuta cu alimente, dacă îl va lăsa să profite de cea mică. Fetița nu a povestit nimănui despre chinul prin care trece, de rușine. Odată cuprinsă de remușcări, mătușa a hotărât să îi mărturisească mamei, care, uluitor, nu a luat măsuri, ba mai mult, a încurajat cele petrecute.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oroarea a fost descoperită în luna august 2015, când micuța nu a mai suportat chinurile la care era supusă și a povestit totul unei vecine. Aceasta a anunțat imediat autoritățile, iar în urma anchetei, mama fetiței a fost condamnată la 14 ani și 6 luni de închisoare, mătușa la 8 ani iar bărbatul agresor a fost condamnat la 12 ani de detenție.

Ca și cum faptele celor trei nu ar fi fost strigătoare la cer, bunica fetiței le ia apărarea fiicelor ei.

Bunica: "Da' eu nu știu, am auzit că se ducea acolo. Fata e vinovată, nu era cuminte și fugea după mătușa ei. Ea nu are nicio vină."

Sătenii sunt de părere că totul s-ar fi petrecut din cauza neajunsurilor. Aceștia mai spun că au vazut-o pe fetiță în zona locuinței violatorului, însă nu și-au închipuit vreodată ce se petrecea dincolo de ușile închise.

Mama condamnată are 7 copii, dintre care 5 sunt minori pe care îi creștea cu ajutorul bunicii după ce tatăl copiilor a părăsit-o. În urma anchetei, cei 5 minori au ajuns într-un centru de plasament. Fetița agresată a avut parte de consiliere psihologică, iar acum, spun asistenții sociali, starea sa psihică s-a îmbunătățit, potrivit stirileprotv.ro