Mama lui Miron Mitrea, audiată în dosarul renovării casei din Voluntari

Mama lui Miron Mitrea, audiată în dosarul renovării casei din Voluntari

Mama deputatului PSD a fost audiată de jdecătorii instanței supreme. Ea a povestit că a plătit toate lucrările de renovare a imobilului cu banii obținuți în urma câștigării unui proces cu statul german. Judecătorii au decis să ceară detalii pentru a verifica susținerile mamei fostului ministru. l

Mama lui Mitrea a arătat că a câștigat un proces cu statul german privind acordarea cetățeniei, ea având la data renovării casei din Voluntari echivalentul a aproximativ 300.000 de euro. Magistrații urmează să verifice aceste declarații, solicitând date suplimentare de la Germania. În acest moment este audiată Irina Jianu, directoarea firmei din Bacău care a renovat din temelii impunatoarea casă care a aparținut familiei Mitrea. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să fie audiați mai mulți martori  în dosarul în care deputatul PSD Miron Mitrea este acuzat de fapte de corupție în legătură cu renovarea casei mamei sale, printre care și fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu.

Miron dă declarații la final

În luna februarie, Miron Mitrea a fost prezent în sala de judecată, el spunându-le judecătorilor că dorește să dea o declarație în cadrul acestui proces, dar după audierea martorilor. Inițial, Miron Mitrea a fost trimis în judecată în anul 2009, însă în 2011 instanța supremă a decis returnarea dosarului la DNA, pe motiv că erau diferențe semnificative între acuzațiile care i-au fost aduse lui Miron Mitrea în faza de urmărire penală și acuzațiile din rechizitoriu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Luare de mită

După refacerea rechizitoriului, Miron Mitrea a fost retrimis în judecată în octombrie 2013. Fostul ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice și Locuinței în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, uz de fals. În același dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, a fost trimis în instanță Nicolae Popescu, fost arhitect-șef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

Lucrări de 1 milion de lei

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct și inspector-șef al Inspectoratului de Stat în Construcții.