La 100 de zile de mandat, Donald TRUMP are cea mai SCĂZUTĂ rată de APROBARE din partea americanilor

La 100 de zile de mandat, Donald TRUMP are cea mai SCĂZUTĂ rată de APROBARE din partea americanilor

La 100 de zile de la preluarea mandatului, sâmbătă, un nou sondaj de opinie realizat de CNN/ORC scrie că președintele american are cea mai mică rată de aprobare din partea cetățenilor înregistrată vreodată de un nou președinte în această fază a mandatului.

În total, 44% dintre subiecți declară că sunt de acord cu politica lui Trump și 54% nu sunt de acord. Este cam aceeași situație ca în alte două sondaje anterioare ale CNN/ORC, făcute după inaugurarea președinției. Trump este pe ultimul loc de când se fac astfel de sondaje, de pe vremea președintelui Dwight Eisenhower.

Până acum pe ultimul loc era Bill Clinton, dar Trump este mai jos cu 11%.

Două probleme au condus la scăderea de popularitate: sănătatea și imigrația. Circa 6 din 10 americani nu sunt de acord cu modul în care președintele soluționează aceste probleme și pe ambele subiecte reacția celor întrebați este mai proastă acum decât în martie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procentele s-au menținut la același nivel însă pe probleme precum politica externă, securitatea națională și rolul comandantului suprem, după mai multe acțiuni pe aceste planuri, în ultimele luni. Majoritatea americanilor (52%) consideră că el a folosit responsabil puterea militară de la începutul mandatului.  

Două măsurători s-au îmbunătățit: 54% spun că țara o duce bine, în creștere de la 46% în februarie. De asemenea, 6 din 10 persoane spun că economia țării este bună, o creștere din ianuarie și cel mai mare procentaj pe acest aspect, din ultimii 10 ani.  

Aprecierea față de democrați a scăzut după plecarea de la Casa Albă a lui Obama, iar aprecierea pozitivă pentru republicani a crescut.

Majoritatea spune că Trump nu a acordat suficientă atenție problemelor importante (55%) și nu este suficient de eficient (51%). A făcut o treabă proastă cu alcătuirea echipei de consilieri de la Casa Albă, spun 56% dintre respondenți și la fel de proastă în privința respectării promisiunilor din campanie (52%).

Pe de altă parte, 61% cred că liderii lumii nu îl respectă prea mult pe Trump, iar 52% consideră acțiunile sale au pus țara inutil în situații riscante.