MAREA BRITANIE. Transporturi perturbate de ninsori și viscol, inclusiv către ROMÂNIA

Trafic aerian afectat de zăpadă
Autor: | | 0 Comentarii | 216 Vizualizari

Transporturile au fost perturbate din cauza ninsorilor şi lapoviţei în Marea Britanie, unde autorităţile au lansat alerte meteo, iar un zbor de la Bucureşti către Aeroportul John Lennon din Liverpool a fost direcţionat către aeroportul din Manchester.

Aeroportul John Lennon din Liverpool a anunţat că patru zboruri din Malta, Berlin şi Bucureşti au fost direcţionate către aeroportul din Manchester, iar un al cincilea zbor dinspre Insula Man, din Marea Irandei, s-a întors din drum, scrie BBC News, citat de Mediafax.

Aeroportul Bradford de la Leeds este închis, iar zborurile către aeroportul de la Liverpool au fost direcţionate către Manchester pe timpul operaţiunilor de deszăpezire, precizează BBC.

De asemenea, circulaţia pe numeroase drumuri a fost perturbată din cauza ninsorilor şi ploilor.

Un front de ploi, lapoviţă şi ninsori se deplasează către est, în Irlanda de Nord, Ţara Galilor, centrul şi nordul Angliei şi sudul Scoţiei.

Potrivit BBC, în unele regiuni ninsoarea a fost "destul de puternică", iar în unele zone din Yorkshire şi în nord-estul Midlands urmează să se depună un strat de zăpadă de "câţiva centimetri". În schimb, în sud vremea urmează să fie "mult mai blândă", în multe zone din regiune fiind aşteptate ploi şi rafale de vânt puternice.

Ploaia şi ninsoarea urmau să se mai liniştească sâmbătă dimineaţa, iar temperaturile să scadă în întreaga ţară, însă în numeroase zone din Scoţia erau aşteptate în continuare ninsori şi ploi.

Poliţia din Cheshire a anunţat condiţii " extrem de dure", iar cea din Staffordshire a îndemnat, într-un mesaj postat pe Twitter, să se circule "noaptea numai dacă este necesar".

Serviciul britanic de meteorologie a anunţat că la Leek, în Staffordshire (Anglia), stratul de zăpadă a atins zece centimetri. Un şofer, Rob Simpson, a declarat pentru BBC că unele drumuri din Yorkshire sunt "aproape impracticabile". Ninsoarea a afectat, de asemenea, meciuri de fotbal, inclusiv în West Midlands, West Bromwich Albion a jucat cu Manchester City.

Serviciul de meteorologie a emis alerte cod galben - care îndeamnă la prudenţă - de ninsoare şi polei în cea mai mare parte a Scoţiei.

Alerte de polei au fost emise, de asemenea, pentru Irlanda de Nord, iar alerte de ninsoare în numeroase părţi din Anglia şi estul Ţării Galilor.

O alertă de vreme friguroasă a fost emisă pentru Anglia, serviciul de meteorologie avertizând că există 90% condiţii de vreme rea începând de vineri, de la 15.00 GMT (17.00, ora României) şi până miercuri la ora 12.00 GMT (14.00, ora României) care pot "spori riscurile pentru sănătate în cazul pacienţilor vulnerabili şi pot perturba serviciile de livrare".

Alerta cod cihlimbar - nivelul trei - se situează imediat sub o urgenţă la nivel naţional şi indică faptul că serviciile sociale şi de sănătate este necesar să vizeze grupuri "de risc mare", ca persoanele foarte tinere sau foarte bătrâne şi bolnavii cronici.

Serviciul public de sănătate din Anglia a îndemnat locuitorii să aibă grijă de membri ai familiei, prieteni şi vecini vulnerabili în timpul valului de frig.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi