Premianţii Marii Loji Naţionale din România, pe podiumul Ateneului Român. Află cine sunt.

C18G9500-1
Autor: | | 20 Comentarii | 3903 Vizualizari

Marea Lojă Naţională din România a decernat, aseară, la Ateneul Român, şapte premii unor personalităţi din mai multe domenii de referinţă. Fiecare premiu a fost în valoare de 10.000 de euro. Juriul care a decis cine sunt câştigătorii a fost constituit din reputaţi academicieni şi profesori universitari.

Peste 700 de personalităţi din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic şi politic au venit la Ateneul Român. "Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România este cel mai important eveniment pe care Masoneria Regulară îl organizează, din dorinţa de a oferi o deschidere reală către societatea civilă. Această gală nu este un simplu eveniment, înseamnă, în primul rând, un parteneriat cu cel mai important for ştiinţific al României, Academia Română. Premiile oferite, în valoare de câte 10.000 euro fiecare, sunt o recunoaştere a valorii pentru şapte români care în anul trecut au făcut ceva deosebit pentru România în domeniul respectiv de activitate. Suntem onoraţi de prezenţa personalităţilor din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic şi politic, care, în acest fel, confirmă necesitatea acestui proiect", a declarat Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România (MLNR). Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a salutat iniţiativa. "Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România este una dintre rarele întâmplări care au loc în România de recunoaştere şi premiere a celor care au performanţe în domeniul ştiinţelor, culturii şi literaturii. Premierea performanţelor în domeniul ştiinţelor nu se întâmplă în fiecare an şi nu în fiecare lună şi de aceea Academia Română salută această iniţiativă, căreia i-a oferit întregul sprijin", a declarat preşedintele Academiei Române.Au fost acordate în domeniile: ştiinţe exacte, ştiinţe aplicate, medicină, economie, diplomaţie şi politologie, educaţie, mediu şi IT.  Premiul GRIGORE MOISIL i-a revenit lui Ştefan Papadima, de la Institutul de Matematică al Academiei Române, pentru grupul de lucrări de topologie şi geometrie algebrică publicate în ţară şi străinătate în anul 2012Premiul HENRI COANDĂ i-a fost acordat Mariei Petrescu, Universitatea Politehnică Bucureşti, pentru lucrarea Tratat de ştiinţă şi ingineria materialelor metalice, 5 volume, 2006-2012. Premiul EUGENIU CARADA i-a fost decernat lui Lucian Croitoru, pentru lucrarea Politica monetară; ipostaze neconvenţionale - Atacul speculativ; Criza din zona euro, şomajul; Inflaţia, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012 Premiul NICOLAE TITULESCU i-a fost acordat lui Mihai Motoc, ambasador al României la Uniunea Europeană Premiul SPIRU HARET i-a fost acordat lui Horia Pop, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, pentru grupul de lucrări referitoare la inteligenţa artificială. Premiul CONSTANTIN BRÂNCUŞI i-a fost acordat lui George Virgil Stoenescu pentru volumul de poezii Roata Norocului, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012. Premiul CAROL DAVILA i-a fost acordat conf. dr. Jianu Dragoş-Cătălin, Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, Timişoara.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...