Francezii, de pildă, nu au nici o reținere să pronunțe numele altor naționalități după regulile de pronunție ale limbii franceze. De pildă, e absolut firesc, la Paris, să pronunți Brancusi, în loc de Brâncuși sau Sioran, în Cioran și nici nu le trece prin minte francezilor să se chinuie să afle și să-și însușească pronunția originală a numelui. Dacă, însă, cineva ar pronunța la București, după regulile limbii române, nume precum Jules Verne sau Marcel Proust, ar fi o dovadă umilitoare de lipsă de cultură. De ce se întîmplă așa?
În al treilea volum al Trilogiei Culturii, intitulat ”Geneza metaforei si sensul culturii”, chiar la început, Lucian Blaga distinge între cultura minoră și cultura majoră. El operează distincția după criteriul conținutului culturilor, respingînd posibilul criteriu al dimensiunii. Culturile minore sînt foarte mult bazate pe elemente folclorice, de cultură tradițională, sînt culturi etnografice, aproape de un anume specific arhaic al poporului. S-ar zice că miza lor este identitatea proprie, pe care o tot definesc și afirmă la nesfîrșit. În general, culturile minore îl țin pe om mai aproape de natură, în cadrele firii. Sînt culturi ale ruralului. Culturile majore, dimpotrivă, se proiectează în istorie, sînt culturi monumentale, miza lor e spiritul în sens din ce în ce mai larg și nu identitatea - culturile majore caută direct, cu curaj, spre universalitate. Îl fac pe om să exploreze teritorii care sînt dincolo de fire sau chiar împotriva firii. Sînt culturi ale urbanului. Cînd vorbește despre culturi minore și culturi majore, Lucian Blaga el se referă explicit la vîrste. Probabil că de aceea evită să le numească mici și mari, preferînd minore și majore. Culturile minore sînt culturi la vîrstele copilăriei, în vreme ce culturile majore sînt culturi la maturitate. Prima și cea mai importantă consecință a acestei abordări ”pe vîrste” a culturilor se impune imediat: trecerea de la cultura minoră la cea majoră este posibilă, ba chiar naturală, așa cum oamenii avansează în vîrstă. Exemplul cel mai frapant este cultura americană, care a devenit dintr-o cultură minoră cum era în a doua parte a secolului al XIX-lea, o cultură majoră, un veac și jumătate mai tîrziu. După cum e posibil și regresul, pentru că există culturi care, ajunse la un moment dat la maturitate, au recăzut în minorat (cazul culturii grecești, care era majoră în antichitate și a devenit minoră astăzi, este imediat vizibil). Un punct de vedere ceva mai suculent în această chestiune îl exprimă Emil Cioran. Marele sceptic vedea la vîrsta la care a scris ”Schimbarea la față a României” un fel de competiție în care a culturilor mici sfîrșesc prin a fi cucerite de către cele mari. Spaimă veche la români! Doar că Cioran nu percepea această dominație ca pe o nedreptate împotriva căreia avem de luptat. Soluția pentru o cultură mică, precum cea românească, nu era să se opună culturilor mari, că să devină ea însăși o mare cultură. Nu micimea culturii române în exaspera pe el, ci neputința saltului de la mic la mare. Culturile mari sînt jubilatorii, fericite, expansive, asumă cu naturalețe marile teme ale omenescului și crează istorie. Cele mici sînt triste, neliniștite de sine, se apără, se justifică tot timpul, se pierd în agende mici, locale, fără semnificație, sînt pline de anonimi și insignifianți, în general frustrați în relație cu cei mari. Culturile mari au o forță colosală de atracție și de asumare. Culturile mici sînt culturi dominate de obsesia granițelor și de complexe. Și tot acest spectacol competitiv între culturi se desfășoară pe un trend general al decăderii. A fi patriot era, pentru Cioran, la acel moment, să dorească României populația Chinei și istoria Franței. Viziunea lui Cioran, desigur spengleriană, se apropie mai mult de ceea ce azi am numi teoria imperialismului cultural. În general, culturile mari iau în stăpînire culturile mici. Nu vreau să înțelegeți că susțin să facem altfel decît facem – să începem, bățos, să românizăm totul doar pentru că francezii franțuzesc totul sau americanii englezesc totul. Așa cum un copil care se comportă ca un bătrîn sau un adult care se copilărește sînt apariții bizare, și fudulia unei culturi mici este nefirească, după cum efortul unei culturi mari de a-și anula orgoliul este nefiresc.
Ne puteți urmări și pe Google News
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Recomandările noastre
