Marian Petrache, prim-vicepreședinte PNL, crede că liberalii nu trebuie să se îmbete cu apă rece. „Noi am pierdut alegerile pentru că am avut multe bâlbe la Bucureşti”

Marian Petrache, prim-vicepreședinte PNL, crede că liberalii nu trebuie să se îmbete cu apă rece. „Noi am pierdut alegerile pentru că am avut multe bâlbe la Bucureşti”

Într-un interviu acordat EVZ, Marian Petrache, prim-vicepreşedinte al PNL şi preşedinte al CJ Ilfov, este primul lider al liberalilor care recunoaşte înfrângerea la alegerile locale. El a trecut în revistă greşelile PNL.

Evenimentul zilei: A avut PNL cel mai bun scor din 1990 până azi, așa cum spuneau liderii PNL?

Marian Petrache: Depinde la ce vrei să te raportezi, eu ştiu că în politică nu există medalie de argint sau medalie de bronz. Există un singur câştigător: cel de pe locul întâi. Măsurarea rezultatelor cu adevărat se poate face abia după formarea consiliilor judeţene, deocamdată avem doar numărul de primari. PSD are peste 1.600 şi noi circa 1.100. Contează numărul de primari şi mai ales câţi preşedinţi de CJ ai, pentru că primarii sunt dependeţi de CJ. Ca să poţi să te vindeci înseamnă să accepţi că ai o problemă. Noi trebuie să acceptăm rezultatele, astfel încât să luăm şi măsuri şi să fim câştigători în toamnă. Dacă ne îmbătăm cu apă rece nu o să facem nimic.

- Blaga și Gorghiu trebuiau să demisioneze? Dar să se organizeze Congres?

Ne puteți urmări și pe Google News

- Nu vreau să vorbesc în numele lor, ei şi partidul ştiu mai bine ce să facă. Cred că e nevoie de disciplină şi să ai onoare să accepţi înfrângerea. Noi am pierdut alegerilechiar dacă am zis că aştept să vedem rezultatele- pentru că am avut, mai ales, multe bâlbe la Bucureşti. Care continuă. Mai cred că noi am pierdut legătura cu electoratul. Eu văd aceste alegeri în oglindă cu alegerile europarlamentarele din 2014. Dacă ştim să ne adresăm electoratului nostru, dacă refacem legătura cu el, dacă o să coborâm în stradă şi întrebăm ce aşteptări are de la noi, îl putem convinge să meargă la vot.

- Unde a greșit PNL?

- Noi, în 2014, am primit acest semnal la europarlamentare, că nu mai prezentăm încredere. PSD a jucat singur şi a luat 37%. Noi am luat 15%, PD a luat 12%. Au venit alegerile prezidenţiale, numai că, candidatul din 2014 a fost cel care a convins prin mesaj şi prestaţie. Noi am crezut că s-a terminat. Nu ne-a iertat, atunci a fost altă miză, acum a fost vot pe partid.

„Principala problemă a fost îndepărtarea de electoratul nostru, bâlbele pe care le-am avut.”

- Cine e responsabil pentru situația de la București? Cătălin Predoiu?

- Cred că suntem deformaţi: primul lucru pe care îl facem e să punem tunurile pe cel care nu a câştigat, când primul lucru pe care ar trebui să îl facem este să învăţăm din greşeli. Cred că dacă facem nişte focus-grupuri am putea afla. Am văzut o altă faţă a lui Predoiu, care mi-a plăcut. Principala problemă a fost îndepărtarea de electoratul nostru, bâlbele pe care le-am avut. Eu am ajuns preşedinte al PNL Ilfov în 2005, erau 6 sau 7 primari, suntem acum 28 de primari din 40. Şi la Bucureşti nu va fi o rezolvare a problemelor pe termen scurt. În niciun caz, cei care își vor asuma conducerea Bucureştiului trebuie să vină cu un proiect care se va dezvolta în timp.

- De ce ați făcut un pas în spate în partid și intenționați să vă întoarceți?

- Indiferent ce se va întâmpla, am să rămân membru PNL. A fost o soluţie schimbarea preşedintelui unic la Bucureşti şi secretar general unic. Mi s-a părut normal şi să fac un pas în spate, după cum mi s-a părut normal să nu reproşez ceva personal. Nu ştiu ce voi face. Dacă voi simţi că este un proiect în acord cu ce simt eu, o să fiu acolo.

- Ce părere aveți despre prestația succesorului dvs., Ilie Bolojan?

- Eu l-am sunat şi i-am spus: te rog să ai în vedere că eu nu îţi cer demisia, eu n-am mai participat la şedinţele PNL din ianuarie.

- Când finalizați oficial, negocierile pentru CJ Ilfov?

- Domnul deputat Hubert a avut o declaraţie publică în care a cerut competitorilor politici să înceteze cu presiunile pe consilierii liberali. Văd că nu au încetat, probabil aşteaptă să rupem noi relaţia cu PMP, nu am văzut nicio declaraţie din partea PSD sau ALDE că îşi recunosc înfrângerea. Eu am felicitat- o pe doamna Firea pentru victorie. În Ilfov a câştigat PNL, avem 70% din numărul de primari, 50% din numărul de consilieri locale, fără 1 nu avem majoritate la consilierii judeţeni. Am făcut alianţă cu PMP- am văzut că se comentează- şi ce trebuia să fac? Să dau majoritatea PSD?

- Aveți un dosar penal pentru coruperea alegătorilor...

- Am mai făcut declaraţii pe tema asta şi am spus că aştept finalizarea cercetărilor. Apoi voi face declaraţii pentru că nu vreau să influenţez. Înregistrarea cu mine a apărut tocmai în momentul în care semnam cu PMP.

- Veți colabora cu Gabriela Firea la București?

- Şi eu şi doamna Firea suntem trecători. Proiectele sunt cele care dăinuie pentru tine. Suntem obligaţi, e o chestiune de normalitate să colaborăm. Nu se poate dezvolta Bucureştiul fără Ilfov sau Ilfovul fără Bucureşti.

- Ați spus că ați felicitat-o. Ați văzut același fair-play de la ea?

- Nu mă puneţi să comentez.

- Mai vorbiți cu Iohannis?

- E o realitate că am fost unul dintre apropiaţii preşedintelui în timpul campaniei electorale. Atunci eram secretar general şi normal că am avut o relaţie apropiată. Normal că mai vorbim, nu înseamnă că mă sună să îmi spună ce am greşit sau că eu îl sun des pe el.

Cioloș, șef la PNL: „O greșeală”

- Ce părere aveți despre varianta Dacian Cioloș la șefia PNL?

- Facem o greşeală şi PNL a mai făcut greşeala asta fără să aduc atingere unei persoane, ba din contră am respect pentru aceste persoane, de exemplu Theodor Stolojan, Dacian Cioloş. Sentimentul e că suntem nişte neputincişoi şi căutăm o umbrelă. Nu asta vreau să trăiesc. Vreau să ştiu că fac parte dintr-un grup şi partid foarte puternic care are la bază o doctrină, cu nişte principii pe care le respectă şi că preşedintele acestui partid este unul dintre noi ales de noi. Că se poate întâmpla să avem nevoie de un om din exterior care are o viziune de Dreapta, ok, dar nu vreau să facem din asta o regulă. Un om poate să vină în partid să preia partidul, dar nu înseamnă că s-a rezolvat problema.