Marile personalități nu au fost uitate de Sărbători. Moș Crăciun și zăpada au transformat Bellu într-un Paradis

Marile personalități nu au fost uitate de Sărbători. Moș Crăciun și zăpada au transformat Bellu într-un Paradis

Cimitirul Bellu a fost de Crăciun un loc de pelerinaj, atât pentru rudele celor care se odihnesc aici, cât și pentru admiratorii care au venit să aprindă o lumânare la mormintele marilor personalități..

Chiar dacă este un loc trist, unde oamenii vin să-și plângă rudele trecute la cele veșnice, Cimitirul Bellu din Capitală părea ieri un „Paradis” acoperit de neaua cernută lin din cer. Iar Moș Crăciun, în fuga lui necontenită, și-a făcut timp și de un „popas” pe aleile acestui Panteon Național. Da, Moș Crăciun a trecut și pe aici, unde a lăsat în urma lui coroane superbe din brad și, pe ici, pe colo, chiar și câte un brăduleț cu globulețe roșii ce sclipesc în lumina liniștitoare a lumânărilor. Cu greu îți poți stăpâni emoțiile când treci pe lângă mormintele marilor personalități, care nu au fost uitate în aceste zile. La mormântul lui Mihai Eminescu arde o candelă încă din ziua de Crăciun, iar sub mormanul de zăpadă se „încălzesc” zeci de flori și crenguțe de brad menite marelui poet național. Nici Adrian Păunescu nu a fost singur. La el vine aproape zilnic cineva, iar fiica lui cea mică, Ana Maria, avut grijă ca dragul ei tată să aibă și el coronița lui pe cruce...

Un sentiment de ciudă, ce te cutremură și îți aduce aminte de un sfârșit crunt și prematur, te încearcă însă pe o alee unde două cruci identice sunt aproape lipite. Pe una dintre ele scrie ,,Stoica Laurenția” iar secundele ce trec până să realizezi că acolo se odihnește Laura Stoica sunt amețitoare. Și ea are coronița ei, iar sub cealaltă cruce se odihnește Cristi Mărgescu, iubitul regretatei cântărețe, dispărut și el în tragicul accident rutier din 2006, când un nefericit ce căra baterii a intrat pe contrasens și i-a spulberat pe cei doi tineri care urmau să se căsătorească și să aibă un copil... Cavoul celor doi se află în zona artiștilor, zeci de cântăreți și actori, precum Gheorghe Dinică, Amza Pellea sau „Moțul” Florian Pittiș, care de-a lungul vremii au încălzit sufletele românilor cu vocile și cu replicile lor celebre ce nu pot fi uitate vreodată.

Adrian Iovan are poza de la înmormântare

Ne puteți urmări și pe Google News

Pilotul Adrian Iovan, care a murit în tragicul accident din Apuseni, de la începutul acestui an, este înmormântat în Bellu Catolic. Locul în care se odihnește este plin de flori, iar pe cruce este așezată o coroniță de brad. De câteva zile însă, pe piatra funerară a regretatului pilot se sprijină și tabloul cu fotografia acestuia de la înmormântare.