Mărioara de la Țară, românca parfumieră din Cape Town

Mărioara de la Țară, românca parfumieră din Cape Town

De la muzica studiată la școală, Mărioara de la Țară a ajuns să compună o simfonie de arome și esențe naturale venite tocmai din Africa. La Festivalul Brazilor de Crăciun, statueta Copilului universal, realizată din lut parfumat a fost vândută, cu 2.000 de euro.

Pe lângă magazinul ei poți trece foarte ușor fără să bagi de seamă. Situat în inima Bucureștiului, magazinul Mărioarei de la Țară, brand al Wild Olive African Artisans, pare mai degrabă o galerie de artă decât o parfumerie, astfel că nu multă lume îi calcă pragul. Cei care au însă curajul acesta, nu regretă. De cum intri, simfonia de arome îți dă de știre că acolo este o parfumerie, pereții în alb și negru te avertizează că te afli în inima Africii, iar desenele ancorate pe ziduri că spațiul de vânzare este unul artistic, neconvențional.

De la București la Cape Town și retur

Dar cine este această Mărioară de la Țară? „Este un explorator, un om extrem de simplu. Mie mi-a plăcut foarte mult de când eram mică să explorez. Sunt din București și am crescut înconjurată de cărți. Aveam așa de multe cărți acasă că nu mai aveam rafturi. Foarte multe dintre ele au fost pierdute atunci când noi am fost înhățați de comuniști. Dar cărțile în rusă, cele de matematică sau șah nu au fost interesați să ni le ia, așa că ni le-au lăsat. Cărțile mi-au hrănit nevoia de explorare”, explică Mădălina, o tânără de 37 de ani, cea care se află în spatele brandului Mărioara de la Țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

A studiat flaut și pian

La 7 ani a mers la Liceul George Enescu: „Eram un copil extrem de timorat și de timid, pentru că mintea mea era tot timpul pe coclauri, în sensul bun. Eram extraordinar de bună în clasă, dar în momentul în care mă puneai pe scenă mi se tăia filmul. Nu sunt născută pentru faimă şi nu-mi place să fiu în centrul atenției. De asta m-am și ascuns în spatele acestui nume: Mărioara de la Țară, pentru că în primul rând am vrut să promovez valoarea țăranului român. În al doilea rând, bunica mea m-a învățat tot ce știu”.

Când înmuguresc copacii, când se sapă la porumb, când ies florile, cum ai grijă de ele. Cum o miroși. „Ea mi-a pus în mână și parfumul acela de trandafir bulgăresc pe care îl avea toată lumea în perioada comunistă și care acum e văzut ca fiind superprețios în parfumerie. Ea m-a învățat să croșetez, să tricotez, să cos. «Să pui mâna să faci treabă, maică! Nu te uita și aștepta! Ai văzut că e ceva de făcut, pune mâna și fă-l!». Și cu atitudinea asta am rămas. Pe mine nici în ziua de azi nu mă interesează că eu dețin compania, când trec pe lângă ceva și trebuie ridicat sau făcut, pun mâna și-l fac, iar acesta a fost un bun exemplu pentru oamenii cu care lucrez. Să conduci prin exemplu este cel mai sănătos mod de lidership. Politicienii ar trebui să audă și ei asta”.

Lucrurile de valoare nu se aruncă

„De asta și conceptul nostru a pornit de la colaborarea cu artiști. Lisa Firer este un artist porțelanist extraordinar din Cape Town. Cine știe cum se lucrează porțelanul cu adevărat și că nu e turnat într-o matriță, înțelege ce obiect are în față. Pentru că porțelanul, ca orice clei sau pământ cu care se modelează, are memorie. În momentul în care faci o mișcare greșită la ultima ardere se strâmbă tot containerul. Trebuie să fii un maestru să-ți iasă așa ceva din mână. Noi vindem foarte puține astfel de lumânări, pentru că oamenii spun că la supermarket este mai ieftin. Păi da, dar acesta e un obiect cu care ai să rămâi toată viața. Valoarea lui crește zi de zi. E altceva. Noi nu facem obiecte care se aruncă. Eu nu cred în acest consum de dragul consumului. Pentru că noi trebuie să ne protejăm planeta, resursele. Facem obiecte care-și pot continua viața alături de noi, care nu sunt intruzive în decorul casei”.

Surpriza numită Africa

Pentru că-și dorea să studieze la Viena a profitat de o oportunitate și a plecat. Acolo, l-a cunoscut pe partenerul ei de viață care venea din Africa de Sud. „Ne-am împrietenit extrem de bine datorită unei cărți – Driving over lemons. Aceea era singura carte pe care la momentul respectiv o aveam eu în engleză, iar partenerul meu de viață fiind din Cape Town vorbea doar engleză”. Acum zece ani, când au decis să rămână împreună, Mărioara a mers în Africa, mai întâi pentru a vedea dacă- i place. Știa despre Africa doar sărăcie, SIDA, foamete: „Am ajuns acolo într-un paradis absolut captivant, într- un loc în care cultura era compusă din contraste extraordinare”. Unul era acela că dintre 40 de milioane de oameni, 11 sunt considerați de guvern ca neangajabili pentru că au între 20 și 30 de ani și nu știu nicio meserie. Nici măcar engleză. Mărioara a început să-i învețe engleză și matematică și i-a angajat în fabrica ei de cosmetice realizate manual, din esențe naturale. La rândul ei, a luat meseria de la zero, a învățat biochimie și chimie organică: „Am vrut să lucrez numai cu materiale naturale, iar aici vorbesc nu de simpla moleculă cu care lucrează un parfumier, ci de fiecare material în parte care are orchestra și muzica lui”.

Khoi San, copilul universal și semnificația lui

Statueta creată de Mărioara de la Țară pentru Festivalul Brazilor de Crăciun de anul acesta (prin care se încearcă adunarea de fonduri pentru a facilita accesul copiilor nevoiași la învățătură) a fost vândută la licitație cu 2.000 de euro.

Este prima statuetă de acest fel pe care o face, spune creatoarea Copilului universal. „În fapt, este o statuetă de argilă parfumată de la granița dintre Namibia și Africa de Sud. Am ales acest pământ datorită aspectuluie extraordinar. Simbolic, poartă o blăniță pe umăr de la animalele vânate, are arcul cu săgeți pentru care sunt faimoși, și poartă carcasa de ţestoasă. El e manufacturierul primului parfum – pudră din rășini, bețișoare și frunzulițe – cu care se dădea să nu se îmbolnăvească și să țină insectele la distanță. În carcasa de țestoasă se pune o blăniță de animal și în ea această pudră. Mesajul pe care am vrut eu să-l transmit a fost o îndrumare către metoda de educare a unui copil care probabil nici nu are acces la învățământ. Eu cu asta mă ocup și în Africa: ofer acces la învățământ celor care au fost excluși din sistem. La dau o ultimă șansă să învețe să scrie, să deprindă o meserie care le va oferi libertatea și oportunitatea de a se susține pe ei înșiși. Cei de la „Salvați Copiii” asta încearcă să facă”.

Boșimanul (omul tufișurilor) este considerat în Africa ca fiind un copil: „Ei nu cresc foarte mult în înălțime și sunt pe cale de dispariție, din păcate. Vrem să trimitem acest mesaj pentru ca oamenii să devină conștienți că din ce în ce mai multe culturi sau valori care ne pot folosi tuturor se pierd din cauza ignoranței și ideilor noastre preconcepute. Surprinzător este că ei, fără nimic – televizoare, mașini, cărți de credit – reușesc să-și educe copiii la un nivel foarte înalt. Copiii lor nu plâng niciodată și învață fără să știe că o fac”.