PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Mărturia unui tânăr RĂNIT în TRAGEDIA de la COLECTIV: “În România mi-aş fi pierdut mâinile” | VIDEO

Autor: | | 21 Comentarii | 4648 Vizualizari
Marturia unui tanar ranit in tragedia de la Colectiv
Mărturii cutremurătoare ies la iveală la o lună după tragedia de la Colectiv. 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de la clubul groazei. Alţii au rămas mutilaţi pe viaţă. Este şi cazul lui Marius Fratoaica, unul dintre răniţii de la Colectiv aflat într-un spital din Norvegia.

Unii au pierit chiar în noaptea de 30 octombrie, în timp ce alţii au pierdut lupta cu moartea în săptămânile ce au urmat. Când au văzut că nu mai pot face faţă situaţiei devastatoare, medicii au cerut sprijinul internaţional. Zeci de răniţi au fost tranportaţi în spitalele din stăinătate pentru tratament.

Marius a fost transportat în Norvegia, unde starea lui de sănătate s-a ameliorat vizibil. Tot el spune că dacă ar fi rămas în România, “şi-ar fi piedut mânile”.

„Flacara era de câţiva zeci de metri, imens de puternică şi de activă. Ne-am pus toţi mâinile la faţă. Dupa care, efectiv, au leşinat, au căzut foarte mulţi, din cauza norului negru de fum. Au inhalat fumul asta negru. Au leşinat, erau căzuţi pe jos. Am calcat efectiv peste oameni şi am ieşit afară (…) Probabil ca în Romania mi-aş fi pierdut mâinile. Sunt fericit că am ajuns aici şi am putut să fiu tratat foarte bine”, a spus Fratoaica pentru un post local de televiziune, citat de Romania TV.


Tag-uri: incendiu colectiv, club colectiv, ranit, Norvegia, spitale, tratament
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mărturia unui tânăr RĂNIT în TRAGEDIA de la COLECTIV: “În România mi-aş fi pierdut mâinile” | VIDEO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi