Mărturii incredibile despre CÂINELE EROU abandonat de Armata Română. Veteranii de război: „Max a salvat viaţa a peste 30 de camarazi”

Mărturii incredibile despre CÂINELE EROU abandonat de Armata Română. Veteranii de război: „Max a salvat viaţa a peste 30 de camarazi”

Câinele antrenat special pentru detectarea dispozitivelor explozive a fost abandonat de Armată după ce s-a îmbolnăvit la datorie. Max a fost adoptat de o iubitoare de animale iar printre primii care au sărit să îl ajute pentru efectuarea tratamentului au fost militarii din Asociaţia Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD). Aceştia au povestit, pentru EVZ, că mulţi dintre camarazii lor îi datorează viaţa ciobănescului german, primul câine de luptă al Armatei Române care a contribuit la misiunile militare din Afganistan. Acum, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că schimbă legea pentru a permite tratamentul câinilor militari.

S-a aflat despre soarta lui Max abia după trei luni de când  reprezentanţii Armatei au decis să îl abandoneze. Presa a aflat despre el atunci când nu a mai apărut la parada militară, organizată de Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie. Până în acest an, era vedeta paradei. În ultimele zile, mass-media a prezentat situaţia dificilă a lui Max, câinele-veteran al Armatei Române, care a fost diagnosticat cu o boală gravă, dirofilarioză, cunoscută şi ca viermi la inimă. Este vorba de un parazit extrem de periculos care se transmite prin înţepătura de ţânţar, larvele pătrunzând prin sistemul digestiv şi localizându-se în final în artera pulmonară şi în inima câinelui. Dacă ar fi fost imunizat corespunzător, Max ar fi sănătos şi astăzi. Acum însă tratamentul său este costisitor şi de lungă durată. 600 de lei pe lună, vreme de trei ani.

Salvat de o iubitoare de animale

Ar fi ajuns într-un adăpost public dacă o iubitoare de animale nu l-ar fi luat în grijă. Legea spune că ciobănescul, din momentul trecerii în rezervă, trebuie dat în grija altei instituţii a statului. O iubitoare de animale, însă, Sorina Hanea, l-a cerut Armatei, fiind decisă să lupte pentru viaţa sa. De câteva ori pe lună se duce cu el la medicul veterinar, încercand să-l salveze. La scurt timp după aflarea veştii, s-au deschis și o serie de conturi în care se pot dona sume pentru tratamentul lui Max.

Ne puteți urmări și pe Google News

Camarazii la nevoie se cunosc

Printre primii care au înţeles situaţia au fost militarii veteranii războaielor din Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest. „Max este camaradul nostru. El a descoperit în misiunile din Afganistan circa 30 de dispozitive explozibile improvizate. Fără el, probabil că aveam încă 30 de camarazi căzuţi la datorie. Sau mai mulţi dacă ţinem cont că astfel de dispozitive pot arunca în aer şi autovehicule blindate.”, a declarat, pentru EVZ, Marius Apostol, preşedintele AMVVD.

MApN schimbă legea pentru veteranul patruped

În urma mediatizării situaţiei grele prin care trece Max, Ministerul Apărării Naţionale MapN a anunţat că va modifica actele normative privind animalele de serviciu. Instituţia a anunţat, luni, că ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a dispus constituirea unui colectiv de lucru care să elaboreze, până la sfârşitul acestei săptămâni, un set de acte normative cu caracter intern (norme şi instrucţiuni) privind utilizarea în M.Ap.N. a animalelor de serviciu. De asemenea, la nivelul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică a fost desemnat un grup de experţi care să realizeze, împreună cu alte structuri ce deţin animale de serviciu, un proiect de lege privind gestionarea şi utilizarea acestora în condiţiile respectării legislaţiei europene referitoare la protecţia animalelor.

Primul câine de luptă de pe frontul din Afganistan

Antrenat să miroasă substanţe explozive, Max este primul câine de luptă al Armatei Române care a contribuit la misiunile militare din Afganistan. Este antrenat special pentru descoperirea minelor şi dispozitivelor explozibile artizanale care ar  putea răni sau ucide militari români. A efectuat două misiuni în Afganistan în cadrul Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” şi a Batalionului 300 Infanterie “Sf. Andrei”. Născut în 2009, el a fost dresat şi antrenat de mic pentru misiuni de plutonierul major Valentin Roşioara. Ciobănescul german a fost decorat pentru merite deosebite în grad de cavaler.