Măruță a început lupta cu audiențele

Măruță a început lupta cu audiențele

„La Măruță” a fost schimbată în grila ProTV după ce, în sezonul precedent (primăvarăvară), „Acces Direct” l-a depășit constant în audiențe. Aceeași strategie a fost aplicată și de Kanal D, pentru Teo Show

Cătălin Măruţă are motive serioase de îngrijorare, conform audienţelor. Din ce în ce mai puțini români aleg să urmărească emisiunea sa, mai ales de când începe cu două ore mai devreme.

Pe tronsonul său orar 15.00-17.00, Măruță pierde bătălia cu principalii competitori, „Teo Show” și „Mireasă pentru fiul meu”. Mişcarea KanalD, pentru emisiunea lui Teo, s-a dovedit câştigătoare, audienţele fiind duble faţă de sezonul anterior.

Cifrele de audiență sunt clare!

Ne puteți urmări și pe Google News

Încă de luni, de la debutul pe noul tronson orar, emisiunea de pe ProTV s-a clasat pe cea de a treia poziție. Nici următoarea zi nu a fost mai fericită. Marţi, 13 septembrie, a fost o zi cu ghinion. La nivel naţional, conform Kantar Media, Măruţă a intrat cu 2 puncte de rating, iar vârful emisiunii a fost la 15.45 când a atins, pentru 5 minute, audienţa de 2.8 puncte de rating.

În tot acest timp, „Mireasă” pentru fiul meu a obţinut un vârf de 3.6 puncte la 15.15. Teo Show a avut minutul de aur de 3.8 puncte la 16.00. Ca rating mediu obţinut, lider a fost „Mireasă pentru fiul me” (Antena1), cu 3.2 puncte de rating constante, urmat de Teo Show(KanalD) cu 3 puncte şi La Măruţă, 2.2 puncte de rating, target naţional.

Măruţă a ajuns în PROTV în urmă cu aproape nouă ani. Pe 22 octombrie va avea ediția aniversară. De-a lungul timpului genul programului pe care îl prezintă a suferit modificări. Iniţial, emisiunea sa era tabloid, iar de mai bine de un an s-a transformat în emisiune socială.

Pe vechiul tronson al emisiunii lui Măruță a intrat emisiunea „Ce spun românii” prezentată de Cabral. Emisiunea concurs de pe ProTV a reușit să depășească principalul concurent, „Acces Direct” de pe Antena 1.