MASACRUL din Ohio. OPT membri ai aceleiași familii au fost ÎMPUȘCAȚI în cap

MASACRUL din Ohio. OPT membri ai aceleiași familii au fost ÎMPUȘCAȚI în cap

Anchetatorii care investighează asasinarea a opt persoane într-o zonă rurală din sudul statului american Ohio au ajuns la concluzia că este vorba de o execuție în stil mafiot, toate victimele fiind împușcate în zona capului, transmite CNN.

Poliția desfășoară ample operațiuni de căutare a criminalului sau criminalilor înarmați și care reprezintă un real pericol pentru membrii supraviețuitori ai familiei vizate, a declarat Charles Reader, șerif al comitatului Pike, unde s-a produs cumplitul incident. ”Este vorba de o familie care a devenit ținta acestor asasini. Nu cred însă că viața altor civili este în pericol”, a mai spus reprezentantul statului.

Autoritățile au precizat că, în patru locații diferite, au fost descoperite fără suflate șapte persoane adulte și un adolescent de 16 ani. Printre victime se află și o mamă al cărei copil nou-născut (venit pe lume în urma cu doar patru zile)  a fost găsit însă în viață. Alți doi copii – unul de șase luni și altul de trei ani – au supraviețuit masacrului, au mai precizat anchetatorii, adăugând că toate victimele aparțin familiei Rhoden.  Deocamdată, nu au fost făcut public posibilul motiv al omorului și nici potețialii suspecți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Crimele au avut loc la circa 100 de kilometri est de oraşul Cincinnati