PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

MAXIM ISTORIC pentru CREDITELE de consum în lei acordate populaţiei. Ce va urma?

Autor: | | 0 Comentarii | 388 Vizualizari
Creditele in lei au explodat. foto: EVZ
Stocul creditelor de consum în lei acordate populaţiei a atins în luna mai un nou maxim istoric şi a ajuns la un nivel de 34,5 mld. lei, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, potrivit datelor BNR.

Expansiunea rapidă a creditelor pentru consum a venit odată cu relaxarea politicii monetare de către BNR, care a redus dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1,75% şi pe fondul unei încrederi crescute a consumatorilor în economie, care i-a determinat să cheltuie mai mult decât în anii de după criză, notează Mediafax.

În schimb, stocul creditelor de consum acordate în valută a scăzut cu 23% faţă de acum un an şi a ajuns la echivalentul a 18,9 mld. lei.

Pe de altă parte, creşterile cu două cifre ale creditării reamintesc de perioada de boom economic de acum un deceniu, când băncile au vândut un număr ridicat de credite de nevoi personale în goana după profit, dar care după criza din 2009 s-au transformat într-un coşmar pentru instituţiile de credit forţate ulterior să îşi cureţe portofoliile.


 


Tag-uri: credite in lei, BNR, credite in valuta, relaxarea politicii monetare, dobanda de politica monetara, credite de nevoi personale, criza financiara
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului MAXIM ISTORIC pentru CREDITELE de consum în lei acordate populaţiei. Ce va urma? .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi