Medicii legiști au stabilit: Bărbatul găsit mort în portbagajul unui autoturism este sirianul Saleh Moustafa

Medicii legiști au stabilit: Bărbatul găsit mort în portbagajul unui autoturism este sirianul Saleh Moustafa Legiști. Sursa foto: Arhiva EVz

Bărbatul găsit mort miercuri seară în portbagajul unui autoturism parcat pe șoseaua Pantelimon este cetățeanul sirian Saleh Moustafa, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), Bogdan Ghebaur.

 

 

"În urma autopsiei, s-a stabilit identitatea bărbatului. El este cetățeanul sirian Saleh Moustafa, urmează ca în urma expertizei să fie stabilite cauzele decesului și împrejurările în care s-a produs acesta", a precizat Bogdan Ghebaur, pentru Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cadavrul din portbagaj. Ucigașul sirianului a avut un plan bine gândit

Potrivit unor surse judiciare, în urma autopsiei nu s-ar fi găsit semne de violență pe corpul victimei. Aceleași surse au explicat că bărbatul a fost declarat dispărut de la începutul anului.

EVZ a aflat din ce cauză cadavrul nu a fost descoperit timp de patru luni. Medicii legiști care au examinat, ieri, cadavrul din geamantan au precizat că este posibil ca bărbatul să fi ingerat substanțe necunoscute, apoi să fi fost băgat în geamantan, unde s-ar fi asfixiat. Citește mai multe aici