Medicul Adrian Stanciu, repus în funcția de la Spitalul MS Curie

Dan Buzatu, managerul spitalului
Autor: | | 0 Comentarii | 1042 Vizualizari

Doamna Cinteză, propusă de Senatul UMF pentru funcția de șef al Secției de Pediatrie III, a fost respinsă de conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M. S. Curie

Propunerea Senatului UMF Carol Davila - de a lua șefia Secției de Pediatrie III din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie de la medicul Adrian Stanciu (pe motiv că nu este cadru universitar) pentru a i-o da soției fostului ministru al Sănătății Mircea Cinteză - a fost respinsă de conducerea unității spitalicești.

Nu, pe linie!

„Am primit propunerea Senatului UMF, dar eu nu am aprobat-o. Nici Consiliul de Administrație al spitalului nu a aprobat numirea doamnei Cinteză ca șef al Secției respective. L-am numit în funcție pe dr. Adrian Stanciu, cu delegare pentru șase luni, până când vom avea o persoană care să fie viabilă pentru această funcție”, a declarat, pentru Evenimentul zilei, Dan Buzatu, managerul Spitalului MS Curie.


FOTO: Adrian Stanciu, medicul cerut de pacienți



Scrisoare de la 2.000 de părinți

Pe motiv că nu este cadru universitar (condiție pentru funcția de șef de secție din clinicile universitare, prevăzută printr-un amendament adus Legii 95/2006 și adoptat în noiembrie 2014), dr. Adrian Stanciu a fost schimbat din funcție, la începutul acestei luni, prin decizia Senatului UMF Carol Davila, din care face parte și doamna Cinteză, propusă, în schimb, pentru această funcție. Medicul Stanciu, un superprofesionist iubit de micuții pacienți și de părinții acestora, și-a luat concediu de odihnă. În 13 octombrie, mai mulți părinți au protestat în fața spitalului împotriva măsurii. Ulterior, peste 2.000 de oameni au trimis o scrisoare deschisă conducerii spitalului cerând să nu-l schimbe din funcție pe medicul care le-a salvat copilașii.




Alte articole din categoria: Sănătate

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro